Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, şi ceilalţi membri ai partidului au plecat, marţi noaptea, din sediul din strada Emile Zola, a cărui evacuare începuse în cursul dimineţii, anunţă Mediafax.
„Am gândit că cel mai înţelept cedează, deocamdată, pentru că mâine îi vom bombarda cu procese, cu acţiuni în instanţă. Deci, ca să protejez vieţile acestor oameni şi ale căţeluşilor pe care i-au luat la şuturi şi pe ei, am decis să mă duc la copiii mei acasă”, a declarat liderul PRM la ieşirea din clădire.
„Eu zic că plecăm demni, cu fruntea sus, acasă la familiile noastre pentru a evita violenţa. Mie nu-mi place violenţa”, a mai spus Vadim Tudor.
Inventarierea bunurilor din clădire a continuat şi pe parcursul nopţii.
Executorul judecătoresc a sosit, marţi dimineaţă, însoţit de poliţişti la imobilul din Strada Emile Zola 2, unde erau prezenţi aproximativ 20 de membri PRM, în frunte cu Corneliu Vadim Tudor, Marius Marinescu şi Codrin Ştefănescu.
Şomăldoc le-a cerut celor prezenţi să părăsească sediul. În replică, Vadim Tudor i-a cerut acesteia să nu antreneze poliţia şi jandarmeria într-o „acţiune ilegală”. El a ameninţat-o că o va da în judecată. Atât Vadim Tudor, cât şi avocatul PRM au susţinut că nu există o hotărâre judecătorească definitivă în baza căreia executorul să poată face evacuarea.
Liderul PRM i-a adresat chiar injurii executorului judecătoresc şi poliţiştilor. De asemenea, el a aruncat apa dintr-un pahar spre Şomăldoc.
Pe tot parcursul zilei de marţi, Corneliu Vadim Tudor a subliniat în repetate rânduri, de la balconul clădirii, că refuză să părăsească sediul în care funcţionează formaţiunea, el acuzând lipsa de temei a acţiunii judecătoreşti.
Puţin după ora 19.00, Vadim Tudor, însoţit de vicepreşedinţii Marius Marinescu şi Codrin Ştefănescu, a ieşit în faţa sediului, chiar în dreptul intrării, pentru a acorda interviuri jurnaliştilor, în stradă. Imediat ce a părăsit curtea, Vadim Tudor a fost anunţat de către Bebe Ivaonivici că poarta de la intrare va fi încuiată şi nu va mai fi lăsat să intre în sediu.
Liderul PRM a discutat cu poliţiştii, după care le-a transmis jurnaliştilor că nu mai poate acorda interviul din faţa sediului, şi că va merge la balcon, pentru a vorbi cu presa. Astfel, după ce microfoanele televiziunilor au fost ridicate cu sfori, Corneliu Vadim Tudor a acordat interviuri, timp de 10-15 minute, din balconul de la etajul superior al clădirii.
Bebe Ivaonovici a părăsit apoi sediul PRM cu lacrimi în ochi, susţinând că executorul judecătoresc l-a lovit în spate, unde este operat, cu poarta, în timp ce Vadim Tudor acorda interviuri pe trotuar.
Angajaţi ai PRM au scos din clădire, marţi, mai multe sacoşe din plastic cu sigla partidului, conţinând documente şi cărţi. Totodată, au fost scoase obiecte de birotică, calculatoare, monitoare, o imprimantă, dar şi cabluri electrice şi ştechere, toate fiind încărcate în portbagajul maşinii liderului PRM şi transportate către o altă destinaţie.
Pe tot parcursul după amiezii, poarta sediului a fost încuiată, intrarea în sediu fiind păzită de către patru sau cinci poliţişti. Aceştia nu au permis accesul în sediu decât angajaţilor care scoteau actele sau diversele obiecte din sediu şi din incintă.