Abia ieşiţi de pe băncile facultăţii de film, tinerii regizori care par să prindă din urmă aşa-numitul „Nou Val” al cinematografiei româneşti (Mungiu, Muntean, Puiu, Porumboiu) sunt încă la stadiul de promisiuni într-ale lungmetrajului. Le va aparţine următorul deceniu de film din România?
Nu există „valuri”, doar indivizi, scria Alex Leo Şerban în 2007, iar Cristi Puiu declara vehement în 2008, într-un articol scris de A.O. Scott şi apărut în New York Times, că „nu există, nu există, nu există un nou val românesc!”. În mod ironic, acel articol („New Wave on the Black Sea”) a contribuit destul de mult la popularizarea în Vest a termenului de „Nou Val” în cinematografia românească. Scott numea cinci filme româneşti de referinţă: „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” de Cristian Mungiu, „Marfa şi banii” şi „Moartea domnului Lăzărescu” ale lui Cristi Puiu, „Hârtia va fi albastră” de Radu Muntean şi „A fost sau n-a fost” de Corneliu Porumboiu. Alţi tineri regizori, precum Adrian Sitaru, au fost şi ei incluşi în val, astfel încât, în cele din urmă, din el au ajuns să facă parte mai toţi regizorii de film din România care au debutat în ultima vreme.
Cine sunt însă urmaşii acestui nou val care nu mai este chiar atât de nou? Vor continua ei pe calea deschisă de „consacraţi” sau vor adopta alte mijloace stilistice şi vor spune alte poveşti?
Numeroşi tineri regizori au gustat deja din lungmetraj: George Bogdan Apetri, Marian Crişan, cuplul regizoral format din Ana Lungu şi Ana Szel sau Gabriel Dorobanţu, al cărui „Elevator” a luat numeroase premii la festivaluri naţionale şi internaţionale. Bogdan Mustaţă a obţinut în 2008 premiul Ursul de Aur pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de la Berlin. Tudor Cristian Jurgiu este şi el câştigătorul unui număr impresionant de premii (printre altele, la Premiile Gopo şi festivalurile de film NexT, Timishort, Anonimul şi Leeds) cu scurtmetrajul „Nunta lui Oli”.
Printre regizorii abia ieşiţi de pe băncile facultăţii şi care nu s-au avântat încă în lungmetraj, deşi s-au afirmat în genul scurt, se numără Paul Negoescu, a cărui peliculă „Derby” a fost selecţionată la Festivalul de la Locarno, şi Nicolae Constantin Tănase, fiul regizorului Dinu Tănase, care a spart tiparele filmului românesc cu „Zombie Infectors 3″ (primul film românesc cu zombie) şi „Outrageously Disco” (un musical în stilul „Saturday Night Fever”).
Pariurile tinerilor critici
„Dacă cineaştii care promit să facă parte din acest «val» vor persevera în zonele lor actuale de căutări, vom avea în curând un cinema românesc puţin mai diversificat decât cel actual şi axat pe problemele cotidiene ale unor personaje tinere. Revoluţia şi perioada de tranziţie ulterioară nu vor mai constitui obsesii ale acestor cineaşti care în 1989 abia împliniseră 3-4 ani”, spune Andrei Rus, coordonator al revistei Film Menu – revista studenţilor la film de la UNATC.
Criticul de film Mihai Fulger crede însă că după aşa-zisul „Nou Val” nu va mai urma „un alt val cu o forţă similară”, în primul rând pentru că „deocamdată nu se întrevede o nouă generaţie de creaţie, comparabilă cu cea care-i cuprinde pe regizorii dintre Cristi Puiu şi Marian Crişan (debutanţi în lungmetraj între 2001 şi 2010)”.
Gabriela Filippi, masterandă la secţia de filmologie a UNATC, spune că tinerii regizori „vor continua să facă filme în direcţia realistă, dar probabil că filmele lor nu vor mai avea menirea demonstrativă a filmelor Noului Val”. Vehemenţa Noului Val în a se folosi cât mai puţin de „mijloacele expresive ale montajului, sau ale muzicii nondiegetice, venită dintr-o misiune artistică pe care cineaştii Noului Val şi-au asumat-o”, spune Filippi, ar putea să fi ajuns la capătul drumului.
Căutătorul Tudor Jurgiu
spune că e prea devreme să se poată vorbi despre un stil al generaţiei sale: „N-am lucrat încă destul de mult ca să pot zice că am o estetică a mea. Nunta lui Oli şi Ela sunt foate diferite, am vrut să fac altceva a doua oară, ca să îmi iasă din cap nişte tâmpenii. Şi sper că au ieşit”. Vede o distanţare faţă de noul val în filmele sale: „Vreau gesturi excentrice, ieşite din comun, nu neapărat naturaliste; situaţii iniţial normale, care evoluează apoi într-un fel de joc crud şi totodată ludic. Lucruri grave, dar care să se întâmple la limita râsului”. Pe de altă parte, nu exclude să revină la una dintre tematicile noului val – perioada comunistă: „Sunt subiecte care pot fi abordate în continuare, chiar dacă nu mă simt acum atât de apropiat lor. De exemplu, fenomenul Piteşti mi se pare că ar fi un subiect bun pentru un thriller”.
Realistul Paul Negoescu
este, ca şi prietenul şi colegul său de generaţie Tudor Jurgiu, sceptic în privinţa etichetării Noului Val: „Nu cred că există un nou val românesc în sensul unui curent stilistic unitar, aşa cum era în Franţa Nouvelle Vague, de pildă. Există un val de filme care pot fi puse la un loc doar pentru că regizorii lor fac parte din aceeaşi generaţie. Asemănările sunt mai mult la nivel de ambalaj, ceea ce mă face să cred că ideea de Nou Val românesc ţine mai mult de PR decât de o aprofundare teoretică a acestor filme”.
Negoescu recunoaşte că a fost influenţat de câteva filme ale acestei generaţii, numind peliculele lui Puiu, Jude, Porumboiu şi Ujică.
„Moartea domnului Lăzărescu” are, totuşi, un loc special: „În aceeaşi perioadă descopeream şi filmele fraţilor Dardenne, care m-au împins în direcţia realismului de tipul ciné-vérité, convingându-mă că cinema-ul este o unealtă de investigare a realităţii”.
Copilul teribil Nicolae Constantin Tănase
este, poate, copilul teribil al generaţiei sale: îi plac deopotrivă „secvenţele cu împuşcături şi explozii ale lui Michael Bay, Christopher Nolan sau Paul Greengrass, personajele lui Ingmar Bergman, John Cassavetes sau Lars von Trier, lumile lui Stanley Kubrick, Federico Fellini şi George Romero sau decupajele lui Tim Burton, Ridley şi Tony Scott”. Dintr-un anumit punct de vedere l-au influenţat însă şi regizorii Noului Val, pe care îi admiră pentru „complexitatea cu care îşi construiesc filmele, onestitatea cu care îşi dezvăluie personajele şi felul în care construiesc filmul în jurul lor”.
Tănase crede că generaţia sa nu are „un manifest care să ne unească pe toţi sub o singură umbrelă stilistică sau tematică; fiecare dintre regizorii acestei generaţii căreia îi aparţin încearcă să-şi găsească propriul drum. Sunt regizori cu nişte viziuni clare, mature, şi regizori ca mine, care încă mai caută”.
Nume cu potenţial:
EMANUEL VASILIU
Andrei Rus îl remarcă pe Emanuel (Emi) Vasiliu, „unul dintre tinerii cineaşti, care a încercat să spună o poveste în imagini într-un mod mai puţin convenţional în «Feng Shui» din 2008″ şi mai ales în al doilea său film, «Piscine, Germania», din 2009, în care este prezentat un fapt „verosimil şi banal, organizarea lipsită de succes a unei prezentări de piscine produse în Germania”. Şi Gabriela Filippi îl menţionează pe Emi Vasi-liu, adăugând că umorul său „aminteşte de Jacques Tati”.
A regizat:
Piscine, Germania (2009)
Feng Shui (2008)
Piaţa Obor nu se va dărâma
niciodată (2007)
Untitled (2007)
2 December / 2 decembrie (2006)
Lasă-mă să trec (2006)
The Education of Taste (2006)
Admitere (2005)
IVANA MLADENOVIC
Un alt nume pe care ambii critici cred că îl vom mai auzi este cel al Ivanei Mladenovic. „Subiectele filmelor ei sunt mici şi irelevante pentru stadiul societăţii româneşti actuale, ceea ce constituie din start un atuu faţă de multe producţii româneşti recente care ar vrea să reprezinte un întreg context social”, spune Andrei Rus. Gabriela Filippi o laudă pentru „privirea lucidă asupra relaţiilor generaţiei de douăzecişiceva de ani”.
A regizat:
Lumea în pătrăţele (2010)
Afterparty (2009)
Milky Way (2008)
Pizza love (2008)
In the village (2007)
Lapte natural (2007)
Bărcuţe de hârtie (2006)
TUDOR JURGIU
Tânărul este remarcat de toţi cei trei critici. Fulger îl consideră „un cineast sensibil şi talentat, cu scurtmetraje remarcabile, bazate pe propriile scenarii”. Filippi se declară şi ea o admiratoare a lui Jurgiu: „M-au interesat deopotrivă «Nunta lui Oli» – care mi se pare mai mult decât un exerciţiu «à la» – şi «Ela». Cred că în filmele lui se simte că regizorul îşi pune, sincer şi constant, întrebări despre cinema, fapt ce mă face să vreau să-i văd următoarele filme”.
A regizat:
Câinele japonez (2011)
Ela (2009)
Nunta lui Oli (2009)
NICOLAE CONSTANTIN TĂNASE
Este un regizor „atras de filmele de gen (de la horror la musical), cărora le cunoaşte reţetele şi le parodiază convingător; ştie cinema şi are mare potenţial”, spune Fulger despre Tănase. Filippi apreciază la el că „se joacă cu inteligenţă şi umor în interiorul unor convenţii ale filmelor de gen” şi crede că „această direcţie este interesantă în filmul de entertainment pentru că spectatorul este făcut complice, activ la ceea ce vede”.
A regizat:
Outrageously Disco (2009)
Noi (2008)
Random playlist (2008)
Zombie infectors 3 (2008)
Tic-Tac (2007)
Întoarcerea (2006)
Next (2006)
Goodness (2005)
Puppets (2005)
Do Not Press The Red Button (2004)
PAUL NEGOESCU
La Paul Negoescu păreri-le sunt, în schimb, împărţite; în timp ce Rus consideră că „«Derby», din 2010, este convingător”, iar Filippi, care apreciază „observaţiile sale interesante despre situaţiile şi relaţiile dintre oameni”, este curioasă cum ar evolua stilul său „minimalist, aproape anecdotic, foarte potrivit scurtmetrajului” într-un lungmetraj.Fulger este de părere că Negoescu este „un regizor deocamdată doar de scurtmetraje, din păcate inegal, imatur şi uşor influenţabil”.
A regizat:
Derby (2010)
Renovare (2009)
5 succese mari pentru 5 filme mici (2008)
Fabulosul destin al lui Toma Cuzin (2008) Trailer
Acasă (2007)
Radu+Ana (2007)
Scurtă plimbare cu maşina (2007)
Târziu (2007)
Examen (2006)
Tutunul dăunează grav sănătăţii (2005)
Alina (2004)
VALENTIN HOTEA
Despre Vali Hotea, care va debuta în 2011 în lungme-traj, Gabriela Filippi spune că miniseria realizată de acesta pentru TVR „Serviciul Omoruri” i s-a părut „prin ceea ce-şi propune, în primul rând la nivel de scenariu, mult mai ambiţioasă şi interesantă decât majoritatea serialelor româneşti. Totuşi, aceasta nu este o calitate, iar serialul suferă de stângăcii – de la felul în care este structurat fiecare episod la alegeri regizorale”. Fulger, în schimb, vede în Hotea „un regizor care a stat mult timp într-un con de umbră”.
A regizat:
Roxanne by the Police (2011)
Fetele marinarului (2008)
Serviciul Omoruri (2008)
Burlacii (2005)
Călătorie de vis (2004)
Roberta (2000)
Zăpada fierbinte (1999)
Meditaţia (1997)
BOGDAN MUSTAŢĂ
Un alt debutant, Bogdan Mustaţă, este socotit de Mihai Fulger un „bun scenarist şi un regizor cu abordări ingenioase ale unor subiecte delicate”. Gabriela Filippi vede în filmul său „O zi bună de plajă” compătimirea condescendentă în raport cu personajele a unui scenarist/regizor aflat în faţa unui subiect ce îi permite să dezvăluie mesaje mari despre umanitate”.
A regizat:
Lupu (2010)
5 succese mari
pentru 5 filme mici (2008)
O zi bună de plajă (2007)
Printre tinerii regizori care merită urmăriţi în continuare, Andrei Rus îi numără şi pe Cristi Iftime, Ana Vlad, Cătălin Muşat, Miruna Boruzescu şi Adina Pintilie. Mihai Fulger adaugă acestei liste şi numele lui Victor Dragomir.
