Curtea Supremă va lua în discuţie, la sfârşitul lunii februarie, cererea procurorilor DNA ca dosarul edilului Gheorghe Falcă să nu mai fie judecat de Tribunalul Arad.
Procesul de corupţie al primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, poate lua o turnură interesantă la trei ani după ce DNA a sesizat Tribunalul Arad, acuzându-l pe primar de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o cerere de strămutare de la Tribunalul Arad a dosarului Falcă. Cererea a fost înregistrată la Curtea Supremă chiar în a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie. Magistraţii au stabilit că pe 27 ianuarie se va soluţiona cererea DNA de suspendare a judecăţii de la Tribunalul Arad până când se va discuta efectiv strămutarea. Ulterior, pe 24 februarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va decide dacă procesul urmează a fi mutat la o instanţă egală în grad cu tribunalul, dar din alt judeţ. Purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, a comunicat RL că instituţia pe care o reprezintă nu doreşte să facă publice motivele pentru care se solicită strămutarea până când judecătorii nu vor lua o decizie în această privinţă. Pe de altă parte, surse judiciare au declarat pentru RL că cererea procurorilor poate produce surprize, pentru că s-a făcut într-un moment în care judecata este aproape de finalizare în prima fază procesuală. „De obicei o astfel de cerere se face înainte de începerea procesului sau la scurt timp după. Asta nu înseamnă că o cerere făcută într-un astfel de moment este interzisă. Numai că momentul ales de procurori arată că în timpul procesului le-au parvenit informaţii care arată că lucrurile nu sunt deloc în regulă pentru soluţionarea corectă a dosarului”, susţin sursele RL. Aceleaşi surse arată că unul dintre motivele de strămutare ar putea fi influenţa foarte mare de care se bucură Gheorghe Falcă în Arad.
„Parcă eu eram cel acuzat că tergiversez procesul”
Contactat de România Liberă, primarul Gheorghe Falcă ne-a declarat că nu avea cunoştinţă de demersul procurorilor DNA. Liderul PDL ne-a mai transmis că nu doreşte să comenteze pentru că de fiecare dată a evitat să facă comentarii asupra dosarului său penal. „Nu comentez pentru că nici până în prezent nu am comentat nimic. Tocmai se apropia de final procesul, se terminaseră de audiat martorii DNA. Parcă eu eram cel acuzat că tergiversez procesul.”
Acuzaţiile
Potrivit DNA, în cursul lunii martie 2005, în calitate de primar al Aradului, Gheorghe Falcă a primit de la reprezentanţii firmei Elecon Plus, Francisc Demeter şi Radu Vasil un imobil mai valoros cu 111.550 euro decât apartamentul dat la schimb. Această tranzacţie s-ar fi efectuat pentru ca, în schimb, primarul Falcă să-i favorizeze pe cei doi mituitori în obţinerea, la un preţ subevaluat, a unui teren aparţinând Consiliului Local Arad, situat în centrul oraşului.
Imobilul de 242 metri pătraţi a fost primit la schimb cu un apartament de bloc cu trei camere, de 90 metri pătraţi, situat la etajul 9. Diferenţa valorică dintre cele două imobile este de 111.550 euro. De altfel, cei doi parteneri de schimb ai lui Falcă au şi vândut apartamentul, cu suma de 80.000 euro, după numai trei săptămâni. Potrivit DNA, primarul arădean a acţionat ulterior pentru ca Demeter şi Radu Vasil să dobândească un teren cu suprafaţa de 52.434 metri pătraţi, situat în zona centrală a municipiului Arad şi pe care fusese amplasată fosta fabrică SC ZAHĂR SA Arad. Acest teren a fost vândut de Consiliul Local Arad cu doar 838.944 euro, faţă de valoarea sa reală, de aproape trei milioane de euro.