-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăZero km de autostradă în 2011?

Zero km de autostradă în 2011?

Anul în curs riscă să fie încă unul în care românii nu beneficiază de kilometrii noi de autostradă. Aceasta,în pofida promisiunilor şi a banilor plătiţi statului pentru carburanţi, rovinietă şi taxe pe maşini.

Regilor asfaltului le merge bine cu marje ale profitului de până la 25%, statul strânge bani înmulţiţi din carburanţi, roviniete şi taxe pe maşini, lungimea reţelei de autostrăzi se majorează însă doar cu câteva zeci de kilometri pe cincinal. România are o reţea de puţin peste 300 kilometri, alcătuită mai degrabă din frânturi de zeci de kilometri răspândite prin ţară decât din tronsoane de autostradă legate cu cap unele de altele.

Grafice generoase

România va avea în plus, în 2011, 116 kilometri de autostradă promitea cu nici o lună în urmă Ministerul Transporturilor, într-o listă de proiecte prioritare date publicităţii. Potrivit documentului, anul acesta urmează să se deschidă circulaţiei nu mai puţin de cinci tronsoane de autostradă, anume centura Arad, Arad-Timişoara (ambele parte a autostrăzii A1), Cernavodă-Medgidia, Medgidia-Constanţa şi Centura Constanţa (incluse în A2).

Pe centura Arad încă se expropriază

Deşi ar trebui terminată peste câteva luni potrivit contractului semnat cu constructorii acesteia, pe centura Arad nu s-au terminat nici măcar exproprierile. „Mai sunt de expropriat 700 de metri liniari, iar pe porţiunea Arad-Timişoara nu s-au definitivat descărcările de sarcină arheologică. În plus, există datorii la constructori de aproximativ 9 milioane de euro. Ca urmare, sunt şanse minime ca lucrările la centura Arad şi tronsonul Arad-Timişoara să se încheie în acest an”, a declarat un oficial din cadrul Companiei de Autostrăzi, sub protecţia anonimatului. Potrivit lui, doar trei sferturi din terenurile necesare construirii au fost predate consstructorului, libere de sarcini. Că autostrada s-ar putea termina de abia în 2012 confirmă şi Gheorghe Falcă, primarul Aradului. Întreaga autostradă are doar şase kilometri asfaltaţi, lucrările sunt undeva la 30% şi mai sunt de executat numeroase lucrări de artă, dat fiind faptul că autostrada va avea zeci de poduri şi pa¬saje şi cinci noduri rutiere. Termenul de închidere a lucrărilor este 2012, spune primarul Falcă, în contradicţie cu Transporturile, care promit deschiderea autostrăzii în 2011. O filmare aeriană a şantierului autostrăzii, realizată la finele anului trecut, postată pe Youtube, arată un stadiu incipient al lucrărilor pe numeroase porţiuni, precum şi faptul că lucrările la podul de peste Mureş, a cărui lungime este de 130 de metri, nici măcar nu au început.

Cernavodă-Medgidia, fără certificat de urbanism

Nici la capătul estic al autostrăzii A1 lucrurile nu sunt perfecte. După ce au fost deschise cinci tronsoane în perioada 2004-2007, în anii care au urmat progresele s-au lăsat aşteptate, deşi cele trei tronsoane care mai sunt de terminat au finanţare asigurată din fonduri structurale nerambursabile şi din împumuturi luate de la bănci europene. Tronsonul care se găseşte în cea mai mare dificultate este Cernavodă-Medgidia, 19,25 kilometri. Exproprierile nu au fost încheiate, ba dimpotrivă, sunt făcute doar pe 6 kilometri. Pe primii 13 kilometri ai autostrăzii Consiliul Judeţean Constanţa nu a eliberat nici măcar certificatul de urbanism, document necesar eliberării celorlalte avize necesare. „Fără certificat de urbanisn nu s-au putut face exproprieri, iar Consiliul Judeţean Constanţa refuză eliberarea acestuia, deşi i s-a solicitat acest document la mijlocul anului trecut. De la data obţinerii certificatului numai primirea avizului de mediu mai durează trei-şase luni, deoarece sunt necesare consultări publice asupra proiectului”, ne-a declarat un oficial din cadrul lucrărilor la acest tronson. Potrivit lui, modificarea traseului autostrăzii, ca urmare a găsirii unor vestigii arheologice pe vechiul traseu, a dat peste cap planurile unor investitori în terenurile de pe marginea autostrăzii. Acum, aceştia s-au orientat spre achiziţionarea de loturi pe noul traseu, operaţiune posibilă doar până la eliberarea certificatului de urbanism. „După aceea vânzările şi cumpărările de terenuri nu mai sunt posibile şi aceasta explică întârzierea cu care Consiliul Judeţean Constanţa eliberează certificatul de urbanism”, spune sursa indicată.

Cu toate acestea, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, dă ca sigură deschiderea autostrăzii până la malul Mării Negre în acest an, chiar dacă şoferii vor avea la dispoziţie doar o bandă de circulaţie pe fiecare sens. „Până la sfârşitul anului 2011 vom putea merge de la Bucureşti la Constanţa pe autostradă. Nu vom mai accepta nici o întârziere şi am somat firmele să-şi facă treaba”, afirma războinic în noiembrie ministrul. Afirmaţiile sale nu se împacă însă cu termenul de definitivare a lucrărilor -iunie 2011 semnat cu constructorii tronsoanelor Cernavodă-Medgidia şi Medgidia-Constanţa, anume Colas şi, respectiv, Astaldi-Max Bogl. Pentru a nu fi trasă la răspundere de nerespectarea promisiunilor, conducerea Transporturilor a pasat termenul de deschidere a autostrăzii spre finele anului, în afara sezonului estival, când puţină lume mai are nevoie de ea.

Medgidia-Constanţa, mai avansată, adică la un sfert

Singurele tronsoane din cei 116 kilometri promişi pentru 2011 care ar avea oarecare şanse să fie deschise sunt Medgidia-Constanţa şi Centura Constanţa. Potrivit informaţiilor oficiale, stadiul lucrărilor este undeva la 31% pe Medgidia-Constanţa şi de 25% pe Centura Constanţa. „Sunt tronsoanele cele mai avansate şi singurele unde există anumite şanse de încheiere a lucrărilor în acest an”, spune oficialul de proiect menţionat. Exceptând cazul în care şoferii vor accepta să meargă pe câteva zeci de kilometri de drum naţional şi apoi pe drumul judeţean care face legătura cu autostrada şi în care va exista şi un nod rutier care să permită aceasta, tronsonul Medgidia-Constanţa va fi util, în ipoteza terminării sale, doar celor care călătoresc local, între cele două localităţi.

PROMISIUNI ŞI PENTRU 2012

Bucureşti-Moara Vlăsiei, A3 – 19,5 km
Moara Vlăsiei-Ploieşti, A3 – 42,5 km
Suplacu de Barcău-Borş, A3 – 64 km

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă