-2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialPeste 470 de persoane suspectate de infracţiuni, depistate de poliţişti în perioada...

Peste 470 de persoane suspectate de infracţiuni, depistate de poliţişti în perioada Revelionului

Peste 470 de persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni şi 13 persoane date în urmărire au fost depistate de poliţişti, în perioada 31 decembrie 2010 – 2 ianuarie 2011, în care peste 15.600 de poliţişti au acţionat în toată ţara pentru ca trecerea în noul an să aibă loc în siguranţă, potrivit NewsIn.

Potrivit unui comunicat remis luni de Poliţia Română, poliţiştii au aplanat în perioada Revelionului 949 de stări conflictuale şi au constatat 424 de infracţiuni în flagrant. De asemenea, au fost identificate 473 de persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni, 21 dintre acestea fiind reţinute, iar 13 urmăriţi la nivel naţional şi internaţional au fost depistaţi.

De asemenea, poliţiştii au constatat 7.342 de abateri contravenţionale şi au confiscat bunuri în valoare de aproape 120.000 de lei.

De altfel, de Revelion, peste 15.600 de poliţişti au fost prezenţi în toată ţara în locurile unde au avut loc concerte, în zonele cu potenţial criminogen, precum şi pe principalele căi de comunicaţie pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi pentru diminuarea riscului rutier.

Poliţiştii au intervenit ori de câte ori au fost sesizaţi cu privire la comiterea unei fapte antisociale. De asemenea, poliţiştii precizează că în această perioadă să nu fie înregistrate evenimente deosebite, iar numărul infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi al celor de natură judiciară să fie redus.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă