17.6 C
București
duminică, 8 septembrie 2024
AcasăSpecialBilanţul catastrofelor naturale din 2010

Bilanţul catastrofelor naturale din 2010

Catastrofele naturale au fost deosebit de devastatoare în 2010, cu 295.000 de morţi şi pagube în valoare de 130 de miliarde de dolari, mult mai mult decât media ultimilor 30 de ani, informează Mediafax.

Catastrofele cu cel mai mare număr de morţi au fost cutremurul din ianuarie din Haiti (222.570 de morţi), valul de căldură şi incendiile de pădure din vară din Rusia (56.000 de morţi) şi cutremurul din aprilie din China (2.700 de morţi), a estimat luni Reasigurătorul german Munich Re, citat de AFP.

Evenimentele cu cele mai mari pagube materiale au fost cutremurul din februarie din Chile, cu 30 de miliarde de dolari pagube şi 520 de morţi, şi inundaţiile din iulie până în septembrie din Pakistan, cu 9,5 miliarde de dolari pagube materiale şi 1.760 de morţi.

În ţările cele mai dezvoltate, Europa Centrală a fost traversată de furtuna Xynthia în februarie (65 de morţi şi pagube în valoare de 6,1 miliarde de dolari) şi Statele Unite de tornade, care au provocat în total pagube de 4,7 miliarde de dolari.

În total, numărul unu mondial în reasigurări a contabilizat 950 de catastrofe naturale în 2010, un număr superior mediei ultimilor 30 de ani (615 catastrofe pe an).

Aceastea au provocat de patru ori mai multe victime decât media catastrofelor din 1980 şi până în prezent, respectiv 295.000 de morţi faţă de 66.000 în medie, şi au fost mai costisitoare (pagube în valoare de 130 de miliarde de dolari faţă de o medie de 95 de miliarde).

Cele mai citite

Furia vocilor franceze zguduie Palatul Elysee. Mii de protestatari contestă numirea noului premier

Organizatorii au declarat că, sâmbătă, aproximativ 300.000 de persoane au manifestat pașnic în toată Franța Partidele de stânga îl acuză pe Macron că ignoră rezultatele...

Femeie înjunghiată în incinta unui magazin din Constanța. Autorul a fost prins

O femeie a fost înjunghiată de un bărbat sâmbătă după-amiază, în incinta unui magazin din municipiul Constanţa, autorul fugind apoi de la locul faptei,...

Atacurile israeliene din Fâșia Gaza au făcut 61 de morți în 48 de ore

Loviturile militare israeliene din Fâșia Gaza au ucis cel puțin 61 de persoane în decurs de 48 de ore, au declarat sâmbătă medicii locali,...
Ultima oră
Pe aceeași temă