În satele din Transilvania obiceiurile se împletesc în aşa fel încât toate devin parte din spectacolul tradiţional. Pe lângă colindele ce vestesc naşterea Mântuitorului, nu lipseşte jocul caprei, numit şi ţurcă sau turcă. În satele de pe lângă Cluj, primii vestitori ai naşterii lui Isus sunt copii. Ei pornesc cu colindul din poartă în poartă iar gazdele îi răsplătesc cu fructe, nuci, covrigi şi biscuiţi. Mai nou, la traista micilor colindători, s-a adăugat ciocolata şi chiar bani.
Vestitul cu „Steaua” şi „Viflaimul”
După ei vin flăcăii „mai mari” cu Steaua. Băieţii poartă asupra lor o steluţă confecţionată din lemn sau carton, împodobită cu betele şi fotografii ce-l înfăţişează pe micul Prunc. Colindul lor vesteşte strict Naşterea Domnului, fără să fie combinat cu cântece laice. Lor le urmează adolescenţii care vestesc naşterea lui Isus prin obiceiul Viflaimului. Mai mulţi tineri poartă cu ei o biserică din lemn de dimensiuni mici. În interiorul ei pun lumânări aprinse sau figurine care redau imaginea staulului în care s-a născut pruncul Isus. Intrarea lor o va face unul din magi care poartă asupra sa o „stea călăuzitoare”. Aceasta este împodobită cu betele şi acompaniată de clopoţei. În cazul adolescenţilor, gazdele plătesc „mesajul” doar în bani. Cetele de tineri străbat satul de la un capăt la altul, din casă în casă, până de Bobotează, când încetează acest obicei al colindatului.
Ceremonial complex
În aceste zile, nici o poartă nu se închide, iar câinii sunt ţinuţi în lanţ pentru ca să nu alunge colindătorii. E o zi sfântă pentru tot satul. „Colindatul este un ceremonial complex care, prin texte cântate sau strigate, iar uneori prin măşti, dansuri, acte şi gesturi rituale, formule magice, transmite vestea morţii şi renaşterii divinităţii, urări de sănătate, rod bogat, împlinirea dorinţelor în Noul An, în special căsătoria fetelor iar cetele de colindători pot fi formate numai din feciori sau mixte, de la câteva persoane până la câteva zeci de colindători” spune etnologul Maria Golban.
