De-a lungul istoriei, lumea a fost permanent măcinată de războaie, provocate de diverse motive: dorinţa de putere, eliminarea unor inamici sau lupta pentru resursele dintr-o anumită regiune.
Romanialibera.ro vă prezintă, astăzi şi mâine, o analiză a evoluţiei principalelor conflicte din lume în 2010, cât şi modul în care acestea pot influenţa securitatea mondială în anul viitor.
Pentru analizarea modului în care principalele conflicte mondiale vor continua, am apelat la analistul militar Dan Tudor, care explică în exclusivitate pentru romanialibera.ro care ar fi şansele de încheiere a unor războaie sau din contră degenerarea lor.
Războiul din Afganistan
De nouă ani, războiul din Afganistan provoacă din ce în ce mai multe victime, atât în rândul militarilor NATO, cât şi în rândul adversarilor talibani dar, din păcate, şi printre civilii afgani.
Războiul din Afganistan, declarat antiterorist de la început, a fost declanşat în toamna anului 2001, după atacurile din 11 septembrie asupra turnurilor gemene din New York, când SUA au cerut activarea articolului cinci din Carta Alianţei, care spune că atunci când un stat membru este atacat, celelalte state membre sunt obligate să acorde ajutor.
În urma atentatelor din 2001, preşedintele american George Bush a declarat un „război global împotriva terorismului”. Cu superioritate militară covârşitoare, Statele Unite, împreună cu Marea Britanie şi alţi aliaţi, au atacat Afganistanul şi au alungat regimul taliban.
Intervenţia în Afganistan a fost considerată perfect legitimă, NATO fiind în situaţia de „casus belis”, adică un eveniment care justifică un război, şi a primit printr-o rezoluţie acceptul Consiliului de Securitate al ONU.
Scopul declarat al invaziei a fost capturarea lui Osama bin Laden, distrugerea organizaţiei Al Qaeda şi înlăturarea regimului taliban, care a oferit sprijin şi găzduire grupării teroriste. Războiul s-a prelungit însă neaşteptat de mult, iar victoria totală este tot mai departe, necesitând noi forţe angajate în luptă.
O ţara măcinată de conflicte
Afganistanul este un tărâm fără prea mari resurse de bogăţie, care să tenteze marile puteri ale lumii. Cu toate acestea, a fost o regiune măcinată constant de conflicte. Afganistanul a fost pe rând călcată de perşi, apoi de macedonenii lui Alexandru, apoi de sasanizi şi arabi, de unde au şi preluat religia islamică. În 1747, afganii pastuni şi-au construit un stat, condus de un rege.
În secolul XIX, englezii încearcă să îşi adjudece Afganistanul, în încercarea de a crea cel mai mare imperiu din lume. Începe astfel primul război colonial, care ţine din 1839 până în 1842. Luptele reizbucnesc în perioada 1878-1880. În cele din urmă, Imperiul Marii Britanii se retrage în 1919 dintr-o ţară care îi aducea mai multe necazuri decât beneficii.
În iulie 1973, regele este înlăturat şi are loc proclamarea republicii. În 1978, cu implicarea Moscovei, comuniştii afgani preiau puterea, provocând un război care se încheie în 1992. URSS se retrage încă din 1989, când îşi recunoaşte neputinţa în lupta cu mujahedinii (războinici religioşi).
În ajutorul rezistenţei afgane intervin Statele Unite care, prin intermediul CIA, îi livrează arme. Islamişti din toate statele supuse lui Allah, dar mai ales arabii, vin să lupte cu necredincioşii. Al Qaeda şi Osama bin Laden găsesc în munţii Afganistanului o casă bună în pregătirea pentru activităţile teroriste, sprijinite de CIA, cât timp au fost îndreptate împotriva sovieticilor.
În 1992 se pune definitiv capăt regimului comunist, când demisionează preşedintele Mohammad Najibullah Ahmadzai. Talibanii instituie un regim şi mai draconic, fiind interzise orice influenţe occidentale.
NATO în Afganistan
Odată cu intervenţia NATO, dictatura talibană din Afganistan a fost înlăturată. Succesul a fost temporar pentru că talibanii, aliaţi cu Al Qaeda, s-au repliat spre regiunea muntoasă de la graniţa cu Pakistanul şi au continuat lupta de gherilă. Victimele în rândurile forţelor NATO s-au înmulţit, de asemenea şi cele în rândurile civililor. Guvernul instalat de americani în capitala Kabul controlează doar zonele din jurul oraşelor, în timp ce altele, în special din zona muntoasă, sunt scăpate total de sub control, fiind la dispoziţia şefilor de triburi.
În Afganistan, majoritatea populaţiei este analfabetă şi lipsesc apa potabilă, electricitatea, infrastructura rutieră, televiziunea, radioul, ziarele. În regiune, se înfruntă astăzi cea mai bine înzestrată armată a lumii, trupele NATO, cu o forţă eterogenă, formată din talibani, foşti mujahedini, mercenari arabi şi nu numai şi, bineînţeles, teroriştii aflaţi sub stindardul Al Qaeda.
Generalul american David Petraeus, în analiza sa asupra situaţiei, spunea în revista Foreign Policy că războiul din Afganistan „va fi cea mai lungă campanie din războiul de lungă durată”.
„Situaţia de securitate din Afganistan este precară, iar posibilităţile de intervenţie şi de protecţie din partea autorităţilor locale sunt foarte reduse. Activităţi cu caracter terorist au loc în Afganistan cu o frecvenţă aproape zilnică şi se manifestă prin atacuri cu bombe, atacuri sinucigaşe, răpiri de persoane şi atacuri armate”, potrivit site-ului Ministerului român al Afacerilor Externe (MAE).
Cât costă războiul din Afganistan
În Afganistan sunt implicate cu trupe 48 de ţări, totalizând 131.730 de militari, dintre care cei mai mulţi americani – 90.000, în cadrul misiunii International Security Assistance Force/ISAF. Preşedintele Barack Obama intenţionează chiar să suplimenteze trupele de pe teatrul de luptă afgan, dislocând acolo trupele retrase din Irak. Ţara cu cei mai puţini militari trimişi în Afganistan este Austria, cu doar trei persoane. România activează în acest teatru de război cu 1.663 de militari, conform site-ului MApN.
Până în prezent, 345 de miliarde de dolari au fost cheltuiţi de către Statele Unite pentru războiul din Afganistan din 2001 încoace, potrivit Reuters. Numai ajutoarele umanitare au costat SUA 17 miliarde de dolari. În viitor, preşedintele Obama spune că vrea să retragă trupele din Afganistan, dar acest lucru va depinde de evoluţia din zonă, aşa că nimic nu este încă sigur.
Când vine vorba însă de costuri, trebuie menţionate şi pierderile de vieţi omeneşti, cele mai importante şi semnificative într-un teatru de operaţiuni. În total, 701 militari din cadrul ISAF au murit în 2010 în Afganistan, dintre care 493 doar soldaţi americani. Din 2001 până în prezent au decedat 2.271 de persoane aflate în teatrul de operaţiuni afgan, potrivit site-ului independent icasualties.org.
Numărul militarilor români decedaţi în Afganistan a ajuns anul acesta la 17. De asemenea, peste 50 de militari români au fost răniţi de la începutul misiunii în această ţară.
Ce se va întâmpla in 2011, în Afganistan
„Conflictul va rămâne activ şi în anul 2011, fără evoluţii spectaculoase de nici o parte a baricadei,” explică analistul militar Dan Tudor.
„Poziţionarea geografică a acestei ţări va menţine în permanenţă viu interesul marilor puteri de a staţiona în regiune. SUA şi NATO vor să continue războiul împotriva terorismului până la eliminarea lui Osama bin Laden şi dezintegrarea reţelei teroriste Al Qaeda. Prezenţa în Afganistan, locul de acţiune, de pregătire şi de refugiu al teroriştilor, garantează administraţiei de la Washington contactul direct cu inamicul şi, în acelaşi timp, dar poate mai important, asigură un cap de pod într-o zonă sensibilă din punct de vedere geostrategic”, mai apreciază analistul.
Războiul din Irak
Pe 20 martie 2003, o coaliţie militară condusă de SUA a invadat Irakul, cu scopul declarat de a înlătura regimul lui Saddam Hussein de la putere. Principalul aliat al Washingtonului în această operaţiune a fost Marea Britanie, însă şi alte state au contribuit cu militari sau cu echipamente, printre care şi România.
Preşedintele american George W. Bush a situat Irakul pe o aşa-numită „axă a răului” (alături de Iran şi Coreea de Nord, ambele aflate în curs de dezvoltare a unui program nuclear), acuzând regimul lui Saddam Hussein că deţinea de cantităţi mari de arme de distrugere în masă şi de legături cu Al Qaeda. Astfel, bazându-se pe informaţii presupuse secrete, liderul de la Casa Albă a declarat administraţia de la Bagdad ca fiind un pericol pentru umanitate şi a invadat Irakul. Ambele ipoteze s-au dovedit a fi însă false. Totuşi, autorităţile americane au susţinut, în continuare, că atacul a fost necesar pentru instalarea unui regim democratic la Bagdad.
La scurt timp după declanşarea războiului, armata irakiană a fost înfrântă, iar trupele aliate au intrat victorioase în capitală. Conflictul a fost facil pentru alianţa condusă de SUA, iar daunele provocate de acţiunile de luptă au fost minime, datorită superiorităţii flagrante a înzestrării trupelor occidentale. Consecinţă a aproape opt ani de război cu Iranul (1980 – 1988) şi a unui deceniu de embargo, armata irakiană nu a reuşit să se refacă şi a depus repede armele.
După câteva luni însă, trupele americane au început să piardă controlul. Tot mai mulţi insurgenţi, mercenari arabi, foşti mujahedini şi terorişti afiliaţi Al Qaeda şi-au găsit adăpost în Irak, atraşi de haosul creat de război. Atacurile teroriste au devenit tot mai numeroase, iar mii de civili şi-au pierdut viaţa în acest conflict. În plus, conducerea actuală de la Bagdad este destul de slabă şi instabilă, şi nu reuşeşte să împace principalele grupuri etnico-religioase din ţară.
Populaţia Irakului (circa 31 de milioane de locuitori) este structurată pe următoarele grupuri etnice: arabi- aproximativ 75% din populaţia ţării (dintre aceştia, de religie şiită sunt aprox. 60-70%; sunnţi, aprox. 20-30% şi mai puţin de 5% sunt creştini), kurzi- aproximează 20%, majoritatea fiind de religie sunnită. Asirienii, turkomanii şi alţii completează, cu un procent de 5%, naţiunea irakiană.
Din punct de vedere religios, irakienii sunt adepţii Islamului în proporţie de 97% (65% sunt şiiţi, iar 35% sunniţi), restul de 3% fiind creştini, conform Enciclopediei Britanice.
La 19 august 2010, după circa 7 ani şi jumătate de ocupaţie, ultima unitate combatantă a forţelor militare ale SUA a fost retrasă complet din Irak. Totuşi în ţara vor rămâne prezenţi până la 50.000 militari americani pentru misiuni speciale, necombatante, aşa cum ar fi antrenarea forţelor de securitate şi antiteroriste irakiene.
Pace după şapte ani
La sfârşitul lunii august 2010, preşedintele Barack Obama a anunţat sfârşitul războiului şi a declarat Irakul ca fiind, acum, „suveran şi independent”. „După peste şapte ani, Statele Unite vor pune punct misiunii lor de luptă din Irak, îndeplinind astfel o etapă importantă în finalizarea războiului”, a spus atunci Obama.
Soldaţii americani care au rămas în Irak, însărcinaţi cu „consilierea şi susţinerea” armatei irakiene, vor părăsi şi ei zona până la sfârşitul anului 2011. În momentul de faţă, România mai are dislocaţi în Irak doar trei militari, în cadrul misiunii NATO de instruire a ofiţerilor irakieni.
Cât a costat războiul din Irak
Numai în 2010, Guvernul american a alocat 62 de miliarde de dolari pentru Irak. În ceea ce priveşte prezenţa trupelor americane în Irak, operaţiunea a costat până acum aproape 750 de miliarde de dolari, potrivit site-ului costofwar.com.
În operaţiunile ofensive de invadare s-au produs şi multe pierderi civile. Multe gospodării şi câteva spitale au fost afectate de incendii. Câteva ambulanţe cu răniţi civili au fost lovite de proiectile ale forţelor americane. În plus, muzee şi edificii considerate a aparţine Patrimoniului Istoric al Umanităţii au fost afectate de explozii.
Din punctul de vedere al pierderilor umane, 4.748 de militari din toată lumea au murit în teatrul de operaţiuni din Irak, din 2003 până în 2010, majoritatea covârşitoare a acestora fiind soldaţi americani – 4430. În Irak şi-au pierdut viaţa şi trei militari români, potrivit site-ului independent icasualties.org.
Numărul persoanelor irakiene decedate ca urmare a războiului de peste şapte ani nu este cunoscut cu exactitate. Organizaţia londoneză Iraq Body Count estimează că acesta ar fi între 99.171 şi 108.281. Preponderenţă victimelor de partea irakiană este reprezentată de populaţia civilă, sacrificată inutil în luptele inter-religioase şi inter-irakiene.
Ce se va întâmpla în 2011
„Situaţia de securitate din Irak se va menţine şi în anul 2011 în termenii instabilităţii. Pe fondul existenţei unei sensibilităţi etnice profunde, a unei clase politice lipsită de experienţă, a unor structuri guvernamentale de forţă aflate încă în stadiul de pregătire, dar cu o prezenţă americană destul de consistentă, Irakul nu va aluneca spre haosul unui război civil”, explică analistul militar Dan Tudor.
„În schimb, vor continua luptele între sunniţi şi şiiţi pentru întâietate politică şi promovarea intereselor proprii, duse pe toate planurile şi cu toate mijloacele, de la cele paşnice la cele violente. Kurzii îşi vor menţine revendicările teritoriale şi dorinţa de independenţă, necesare formării unui stat propriu în nordul Irakului. Atentatele teroriste, marca Al Qaeda, îşi vor face din nou apariţia, în special în zona Bagdadului, în scopul influenţării unor decizii politice sau impunerii unor persoane fidele în funcţii cheie. Vom regăsi, de asemenea, în istoria anului următor şi confruntări cu determinare religioasă, musulmanii contra creştinilor”.
Citiţi în ediţia de mâine a doua parte a analizei despre situaţia principalelor conflicte de pe glob.
