17.4 C
București
miercuri, 30 octombrie 2024
AcasăSpecialIluminatul casei de sărbători

Iluminatul casei de sărbători

Sunt multe opţiuni şi oportunităţi precum şi câteva linii şi trucuri de urmat pentru a realiza un iluminat simplu dar creativ pe perioada sărbătorilor. În acest sens ne-am adresat unui specialist în iluminat, ing. Constantin Stanciu, lighting designer, care ne-a oferit mai multe recomandări.

Folosirea luminii se poate face atât pentru interiorul cât şi exteriorul casei. Cele mai folosite culori sunt roşu, verde, alb, albastru, iar lumina generată poate fi şi o combinaţie a acestor culori. Mai mult, instalaţiile de iluminat de Crăciun pot fi folosite în diferite părţi ale casei pentru a accentua unele zone. De exemplu, becurile în formă de lumânare pot fi folosite la decorarea interiorului geamurilor.

Este bine să păstraţi aceeaşi linie în consistenţa iluminatului cu stilul casei. De exemplu, o casă aranjată cu forme de turtă dulce se potriveşte bine cu corpuri de iluminat în formă de ţurţuri de gheaţă sau ghirlande. La instalarea corpurilor de iluminat este indicat să urmăriţi arhitectura şi liniile casei. Dacă iluminatul arhitectural al casei este staţionar, atunci puteţi decora arbuştii casei cu ghirlande sau mici beculeţe. Este recomandat să nu folosiţi foarte multe de acest gen pentru a evita o supraîncărcare, iar ce este prea mult, strică.

Menţineţi un echilibru între iluminatul casei, arbuştilor şi iluminatul solului. De exemplu, dacă iluminaţi arbuştii sau copacii din partea stângă, veţi fi nevoiţi să generaţi un iluminat şi din partea dreaptă. Luminile arată întotdeauna bine dacă înălţimea este variată. Încercaţi, deci, să încadraţi un iluminat pentru sol, unul de înălţime medie şi altul cu corpuri pentru înălţime mare.

Puteţi folosi o singură culoare dar şi o combinaţie de două culori: albastru şi alb, de exemplu. Albul poate fi folosit în ghirlande care îmbracă stâlpii casei şi liniile acoperişului, iar albastrul poate fi generat de tuburi fluorescente în jurul terasei şi ramelor ferestrelor. Este bine să folosiţi lumini diferite, unele statice şi altele care pot fi mutate.

Nu uitaţi aleea casei. Acest lucru poate fi făcut cu corpuri de iluminat încastrate în asfalt sau cu corpuri ornamentale tip «pitic de grădină», metode de amplasare ce realizează un ghidaj şi un volum al peisajului. Este bines să ştiţi că senzorii de iluminat exterior, în combinaţie cu un întrerupător crepuscular ajută la economii de energie substanţiale pentru iluminatul de sărbători al exteriorului casei.

Punctul de interes al casei este uşa de la intrare aşa că majoritatea luminii trebuie focalizată în această zonă. Ghirlandele sau plasele luminoase pot fi folosite cu succes pe copaci sau tufişuri lângă uşa de intrare. Puteţi deasemenea pune mici ghirlande de brad sau pin amplasate pe uşă. Naturale sau artificiale, împletite cu ghirlande cu leduri, acestea dau o notă de reală sărbătoare în jurul uşii de intrare sau balustradei de la terasă.

Nu uitaţi nici coroniţele pentru uşi, ferestre, ghivecele de flori, crăciuniţele. Un efect vizual deosebit îl constituie înfăşurarea balustradei care urcă la etaj cu şiruri luminoase compuse din LED-uri, operaţiune care va genera un efect de sărbătoare şi în timpul anului. Folosirea LED-urilor nu numai că scuteşte din timpul de montaj, dar au şi un consum redus şi o durată de viaţă îndelungată.

Cele mai citite

Cererea globală de aur a atins un nou record și a trecut de 100 miliarde de dolari

Cererea mondială de aur a crescut cu aproape 5% în trimestrul al treilea al anului 2024, atingând un nivel record pentru această perioadă și...

Ungaria intră în recesiune, o veste neașteptată pentru analiștii financiari

Economia Ungariei a intrat în recesiune în trimestrul al treilea din 2024, o veste neașteptată pentru analiști, după ce consumul intern nu a reușit...

Antrenorul celor de la Sepsi, după meciul pierdut cu o echipă de Liga 3: „Ai de suferit”

Sepsi OSK a fost învinsă de Unirea Alba Iulia cu 0-1 în prima etapă a Cupei României, singurul gol fiind marcat de Giosu în...
Ultima oră
Pe aceeași temă