4.6 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialMii de pasageri aşteaptă în continuare la aeroportul Heathrow sau la trenurile...

Mii de pasageri aşteaptă în continuare la aeroportul Heathrow sau la trenurile Eurostar

Mii de pasageri în aşteptarea unui tren Eurostar săteau la coadă, marţi dimineaţa, în faţa gării Saint Pancras, iar pe aeroportul Heathrow doar o treime din zboruri erau asigurate, relatează AFP, citat de Mediafax.
Temperatura atmosferică a scăzut pe timpul nopţii în cea mai mare parte a ţării, dar nu şi la Londra, unde s-au înregistrat valori pozitive. Serviciile meteorologice nu se aşteptau la topirea zăpezii decât peste câteva zile, iar vremea se va înăspri după Crăciun.

În cea de a şasea zi în care un val de frig afectează ţara, autorităţile Aeroportului londonez Heathrow, unul dintre cele mai active din Europa, au avertizat că doar o treime dintre zboruri puteau fi asigurate, cel puţin până miercuri, la ora 6.00 GMT (8.00, ora României). Una dintre cele două piste era, marţi, închisă în continuare, iar pasagerii erau îndemnaţi să nu meargă pe aeroport dacă zborul nu era confirmat.
Aeroportul Gatwick, lângă Londra, care a fost complet închis luni seara, a fost redeschis marţi, la ora 6.00 (8.00, ora României).
La Eurostar, situaţia nu era mai bună. La ora 7.00 GMT (9.00, ora României), în jurul gării şi bibliotecii vecine, British Library, se formase o coadă, în frig, de câteva mii de pasageri, pe o distanţă de peste un kilometru.
„Ni s-a spus că avem de aşteptat patru ore înainte de îmbarcarea într-un tren”, a declarat Clara, o studentă, în vârstă de 21 de ani, care încerca să ajungă la familia ei, la Paris, de Crăciun.
La acest interval de timp se adaugă patru ore de mers, Eurostar avertizând că, din cauza reducerii vitezei, impusă de intemperii, timpul călătoriei este aproape dublu.
Mii de pasageri, prevăzuţi pentru trenurile către Paris şi Bruxelles duminică şi luni, au fost nevoiţi să îşi petreacă noaptea la Londra, fiindu-le propuse alte intervale orare, începând de la ora 5.00 (7.00, ora României). Eurostar le-a promis plecarea marţi.
Compania a anunţat că pasagerii blocaţi la Londra vor primi contravaloarea unei nopţi de cazare la hotel (echivalentul a 150 de lire sterline – aproximativ 177 de euro), taxiului şi mesei „în limite rezonabile”.
Presa britanică prezenta pe prima pagină dificultăţile în transporturi, criticând lipsa de organizare, inclusiv responsabilitatea Guvernului. „Şi, în continuare, niciun cuvânt de la premierul nostru, invizibilul (David) Cameron”, scria The Daily Mirror.
„Jena naţională s-a transformat în umilire”, aprecia The Independent.

Cele mai citite

Papa Francisc denunță „aroganța invadatorului” în Ucraina și Palestina, într-un discurs de la Vatican

Papa Francisc a condamnat luni, la Vatican, „aroganța invadatorului” în Ucraina și Palestina, într-o critică indirectă asupra politicii Israelului, la o săptămână după ce...

Huawei renunță la Android: Noul sistem HarmonyOS Next va echipa dispozitivele din 2025

Huawei Technologies Co., gigantul tehnologic chinez, a anunțat că, începând de anul viitor, smartphone-urile și tabletele sale vor renunța la sistemul de operare Android,...

România și Polonia domină piața benzinei din Ucraina: OMV Petrom și PNK Orlen acaparează două treimi din piață

România și Polonia au continuat să fie principalele surse de benzină pentru Ucraina în 2024 Noutatea constă în dominația a două companii: OMV Petrom și...
Ultima oră
Pe aceeași temă