Ninsorile împiedică avioanele să aterizeze şi să decoleze la aeroportul din Frankfurt, cel mai mare din Germania, de la ora locală 5.00 şi probabil până la 9.00 (6.00-10.00, ora României), a anunţat marţi un purtător de cuvânt al aeroportului, citat de AFP, potrivit Mediafax.
Până la ora 2.30 (3.30, ora României), gestionarul aeroportului miza pe o normalizare a situaţiei, însă contrar previziunilor meteorologice a început din nou să ningă, a precizat purtătorul de cuvânt.
Luni, 376 de zboruri din 1.400 au fost anulate pe acest aeroport, unul dintre marile puncte de tranzit din Europa, alături de Londra şi Paris.
Peste 1.000 de persoane au fost nevoite să petreacă noaptea de duminică spre luni pe aeroport, unde au fost instalate paturi de campanie.