Preşedintele cubanez Raul Castro a declarat că reformele economice din Cuba nu înregistrează întârzieri, dar a avertizat că va lua măsuri ferme împotriva cadrelor „ineficiente” şi a anunţat demiterea a trei înalţi oficiali, relatează AFP, potrivit Mediafax.
„Greşelile pe care le-am făcut nu trebuie repetate; în joc se află chiar viaţa revoluţiei”, a spus Raul Castro în discursul de încheiere a sesiunii anuale a Parlamentului.
„Caracteristica economiei cubaneze este planificarea, nu piaţa liberă”, a adăugat el, afirmând că reformele trebuie să asigure o „înnoire a modelului economic” şi respingând afirmaţiile potrivit cărora acestea ar fi doar „o cosmetizare” sau ar avea caracter „capitalist”. „Concentrarea proprietăţilor nu va fi permisă”, a spus Castro.
Denunţându-i pe responsabilii „ineficienţi” sau „mincinoşi”, Raul Castro a anunţat demiterea a trei membri ai Biroului politic al Partidului Comunist – ministrul Industriei de bază, Yadira Garcia, fostul ministru al Transporturilor Jorge Luis Sierra şi Pedro Saez -, care şi-au pierdut atât funcţiile de membri ai Comitetului Central al partidului, cât şi mandatele de deputaţi.
„Dacă am procedat astfel cu trei lideri, să ştiţi că aceasta este linia pe care o vor urma Partidul şi guvernul cu toate cadrele”, a avertizat Castro.
„Dezbaterile populare” privind reforma au început la 1 decembrie, iar proiectul de lege pe această temă va fi adoptat în aprilie, conform presei cubaneze. Discuţiile se desfăşoară în centre muncitoreşti şi comunitare, în vederea pregătirii Congresului al VI-lea al Partidului Comunist, primul organizat după 1997 şi primul după retragerea lui Fidel Castro de la conducerea ţării.
Congresul, care urmează să adopte planul cincinal, va coincide şi cu încheierea procesului de desfiinţare a 500.000 de posturi din sectorul public (reprezentând 10 la sută din populaţia activă), început în octombrie în cadrul unui plan de austeritate pentru relansarea economică.