20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialRecăderea: modelul Putin în justiția românească | OPINIE

Recăderea: modelul Putin în justiția românească | OPINIE

Ministrul Justiției a arătat doar o tendință în ceea ce privește viitorul legilor justiției, fiindcă modificările ulterioare vor fi făcute în Parlament de senatorii și deputații PSD, în așa fel încât schimbările să fie profunde, după dorința baronilor, finanțatorilor și liderilor partidului.

“Nu vorbim astăzi nici despre grațiere, nici despre amnistie, nici despre abuzul în serviciu“, a declarat Tudorel Toader în preambulul modificărilor pe care le-a anunțat, ca și cum toate aceste lucruri urmează să fie puse în operă, iar noi trebuie să ne obișnuim cu ele. Aruncarea la coș a legilor juridice, făcute de Monica Macovei în 2005 prin consultări cu liderii europeni, pentru ca România să fie primită doi ani mai târziu în UE, prevestește pirueta pe care urmează să o facă Bucureștiul.

La Bruxelles, la Paris, la Washington sau la Berlin se știe că șeful PSD, Liviu Dragnea, face totul pentru a-și apăra nu doar cariera, ci și libertatea, pusă în pericol de dosarele aflate la DNA sau la Înalta Curte. Un politician condamnat penal întoarce justiția cu susul în jos, pentru a se salva pe el și pe prietenii lui, dar și pentru a pune de-acum încolo sistemul juridic sub control politic. Inspecția Judiciară se mută de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în subordinea Ministerului Justiției. Procurorii-șefi nu vor mai fi numiți de președintele țării, la propunerea ministrului de resort, ci de cei 19 membri CSM, fără să mai existe vreo responsabilitate politică pentru viitorul șef al DNA sau pentru viitorul procuror general.

Izolarea președintelui Klaus Iohannis de către PSD continuă, așadar, iar prerogativele care nu-i sunt date prin Constituție, ci prin legi organice îi vor fi luate, încet-încet. Vocea lui va fi tot mai puțin auzită și nu va avea ce face dacă șefa DNA, Codruța Kövesi, va fi, de pildă, debarcată prematur, așa cum a sugerat deja ministrul Justiției. Parlamentul ar putea să o sacrifice cu sânge rece pe Kövesi, după 1 septembrie, la fel cum ar putea adopta și alte modificări dure referitoare la amnistie, grațiere sau abuzul în serviciu.

Acest conglomerat colectiv, cu imaginea cea mai proastă printre instituțiile autohtone, nu are chip, nu poate fi tras la răspundere imediat și, mai ales, nu poate fi dat jos de furia străzii. Cel puțin așa își imaginează parlamentarii autohtoni, care revoluționează justiția românească prin întoarcerea în timp. Recăderea în păcatul regimului Năstase, revenirea la comenzile pe care le dădea Iliescu procurorilor pe vremea când era președinte duc la remodelarea României după modelul Putin.

Sabina Fati
Sabina Fatihttp://sabina-fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...

Ungaria a rămas în urma României la PIB-ul pe cap de locuitor

"România a întrecut Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor, iar românii sunt cu mult înaintea maghiarilor la consum", scrie, într-o analiză pentru Portfolio.hu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă