Poliţiştii din Oradea au deschis o anchetă după ce o casă de schimb valutar din municipiu a fost spartă, în noaptea de joi spre vineri, de persoane neidentificate, care au pătruns în incintă după ce au dezactivat sistemul de alarmă şi au furat un seif în care erau aproximativ 10.000 de lei, potrivit Mediafax.
Surse judiciare au afirmat că poliţiştii orădeni au început cercetările în cazul unei spargeri comise în noaptea de joi spre vineri la o casă de schimb valutar din centrul municipiului, de unde hoţii au furat un seif în care se aflau aproximativ 10.000 de lei.
Din primele cercetări, hoţii au intrat în casa de schimb valutar, situată în imediata apropiere a Serviciului de Evidenţă a Populaţiei de pe pietonala Republicii, forţând uşa folosită doar de personalul firmei dintr-o curte interioară.
Potrivit surselor citate, aici, spărgătorii au intrat escaladând, din stradă, geamul unei clădiri nelocuite şi aflată în renovare căreia i-au dislocat apoi panourile din lemn de pe uşă, pentru a putea pătrunde în curte.
Pentru a dezactiva alarma, hoţii au aplicat spumă poliuretanică pe senzorul de lângă uşa metalică a casei de schimb valutar. După aceea, au forţat uşa pentru a intra în incintă iar în final, în interior fiind, au smuls firele sistemului de alarmă, pentru a-l dezactiva.
Din casa de schimb valutar, hoţii au plecat cu seiful în care se aflau aproximativ 10.000 de lei.
Spargerea a fost descoperită abia vineri dimineaţă, în jurul orei 8.30 de angajata casei de schimb valutar care a venit la lucru şi care a sunat imediat la Poliţie.
„La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Criminalistic şi Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliţiei municipiului Oradea, care desfăşoară activităţi de cercetare şi investigaţii în vederea identificării suspecţilor infracţiunii şi pentru recuperarea prejudiciului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.