4.1 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialOprescu: Municipalitatea, obligată să plătească 76 milioane de lei unor moştenitori ai...

Oprescu: Municipalitatea, obligată să plătească 76 milioane de lei unor moştenitori ai Mariei Tănase

Primarul Sorin Oprescu a declarat, vineri, în şedinţa CGMB că municipalitatea a fost obligată să plătească 38 de milioane de lei unor moştenitori ai Mariei Tănase, alte 38 de milioane de lei fiind blocate printr-o decizie a unui executor, pentru un teren în Parcul Tineretului, informează Mediafax.

Edilul şef al Capitalei a explicat că cele 76 de milioane de lei pe care municipalitatea trebuie să le plătească reprezintă despăgubiri reparatorii acordate mai multor moştenitori ai Mariei Tănase care inţial au revendicat 3,5 hectare de teren în Parcul Tineretului.

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, acţiunea de revendicare a terenului din Parcul Tineretului a fost făcută în anul 2000, de atunci şi până în prezent moştenitorii cerând despăgubiri băneşti.

Primarul Capitalei a mai spus că cele 76 de milioane de lei au fost împărţite între mai mulţi moştenitori, fiecare dintre aceştia folosind câte un executor judecătoresc pentru punerea în executare a sentinţei care le oferă aceşti bani.

Astfel, primele 38 de milioane de lei au fost deja încasate din contul de investiţii al municipalităţii, după ce executorii judecătoreşti au pus poprire pe acest cont. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii aceşti bani erau destinaţi lucrărilor desfăşurate la Stadionul „Lia Manoliu”.

„Cea de a doua tranşă de 38 de milioane de lei este în prezent blocată în contul executorului, cererea de executare fiind depusă mai târziu pentru judecarea contestaţiei la executare pe care municipalitatea a înaintat-o instanţei”, a declarat Sorin Oprescu, pentru MEDIAFAX.

În funcţie de rezultatul instanţei, şi cea de a doua tranşă de 38 de milioane de lei ar putea fi încasată de moştenitorii Mariei Tănase.

La şedinţa CGMB de vineri, pe ordinea de zi se află proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu pe anul 2010 în care a fost prevăzută o sumă de 70 de milioane de lei, şi nu 76 de milioane de lei, care trebuie relocată pentru acoperirea atât a celor 38 de milioane de lei deja încasate de moştenitorii Mariei Tănase, cât şi a celei de a doua tranşe, dacă instanţa nu va accepta contestaţia la executare depusă de Primărie.

Cele mai citite

Atac masiv al rușilor cu 120 de rachete și 90 de drone asupra Ucrainei

Au fost explozii în mai multe orașe, inclusiv la Kiev, soldate cu cel puțin cinci morți și 15 răniți A fost una dintre cele mai...

Industria României, în declin pentru al șaselea an consecutiv

Economiștii avertizează că România are nevoie de o politică industrială clară, sprijin pentru inovație și tehnologizare Industria României continuă să fie în declin pentru al...

Numărul firmelor dizolvate a crescut cu aproape 7% în primele nouă luni ale anului

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în București, urmat de Constanța, Ilfov, Cluj, Timiș și Iași Numărul firmelor dizolvate în România a ajuns la...
Ultima oră
Pe aceeași temă