Cuplurile internaţionale care doresc să divorţeze vor putea alege ţara ale cărei legi vor fi aplicate în cazul divorţului lor, conform unei noi legislaţii adoptate miercuri de Parlamentul European şi susţinută de către miniştrii de justiţie din UE în data de 3 decembrie, anunţă NewsIn.
Aceste reguli ar permite, de exemplu, unui cuplu germano-spaniol care trăieşte în Franţa să decidă dacă legea spaniolă, germană sau franceză se aplică divorţului lor. Noile reguli vor fi aplicabile după 18 luni de la intrarea în vigoare a reglementării.
Noua legislaţie a fost hotărâtă folosind aşa-numita „procedură de cooperare consolidată,” la care participă 14 state membre până în acest moment: Belgia, Bulgaria, Germania, Spania, Franţa, Italia, Letonia, Luxemburg, Ungaria, Malta, Austria, Portugalia, România şi Slovenia. Alte state membre li se pot alătura în orice moment.
Este prima dată când această procedură este folosită în istoria UE.
Regulile europene asupra divorţului şi separării legale vor permite cuplurilor „internaţionale” în curs de divorţ (cuplurile de diferite naţionalităţi, cuplurile care trăiesc separat în diferite ţari UE sau trăiesc împreună într-o ţară diferită de ţara ai căror cetăţeni sunt) să aleagă ţara a cărei legislaţii se va aplica divorţului, atât timp cât legea este a unui stat cu care au o conexiune (cum ar fi rezidenţa sau naţionalitatea).
Noile reguli clarifică, de asemenea, ce lege se va aplica în cazul în care cei doi soţi nu ajung la o înţelegere.
Noile reguli au ca scop evitarea unei „precipitări la tribunal” şi protejarea partenerului aflat într-o poziţie juridică mai slabă, ca rezultat al acestei practici.
Totuşi, un stat membru nu poate fi obligat să recunoască o căsătorie, chiar pentru simplul scop al dizolvării acesteia, dacă actul acestei căsătorii nu este recunoscut de legea statului în cauză, a subliniat raportorul Tadeusz Zwiefka (PPE, PL) din Comisia pentru Afaceri juridice.
„În acelaşi mod, ar fi contrar principiului subsidiarităţii actul de a impune unui judecător dintr-un stat membru pronunţarea unui divorţ, atât timp cât legislaţia acelui stat nu prevede acest lucru,” a adăugat Zwiefka.
Textul precizează că „niciuna dintre dispoziţiile prezentului regulament nu obligă instanţele judecătoreşti dintr-un stat membru participant a cărui legislaţie nu conţine dispoziţii cu privire la divorţ sau nu recunoaşte valabilitatea căsătoriei respective în scopul procedurilor de divorţ să pronunţe o hotărâre de divorţ ca urmare a aplicării prezentului regulament.”
Reglementarea se poate aplica doar în cazul desfacerii căsătoriei sau a nerespectării legăturii matrimoniale, iar legislaţia naţională stabilită de normele privind conflictul de legi din prezentul regulament ar trebui să se aplice doar motivelor divorţului şi separării de drept.
Regulamentul nu se va aplica capacităţii juridice a persoanelor fizice, existenţei, validităţii sau recunoaşterii unei căsătorii, anulării căsătoriei, numelor soţilor, efectelor patrimoniale ale căsătoriei, răspunderii părinţilor, obligaţiilor de întreţinere, actelor fiduciare sau succesiunilor.
În UE au loc în jur de 122 de milioane de căsătorii, din care aproximativ 16 milioane (13%) sunt considerate „internaţionale.” În 2007, în cele 27 de state membre au avut loc peste un milion de divorţuri, din care 140.000 (13%) au avut un „element” internaţional. Statele membre cu cea mai mare proporţie de divorţuri internaţionale în 2007 au fost Germania (34.000), Franţa (20.500) şi Marea Britanie (19.500).
