17.8 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăSpecialBelarusul vrea "o normalizare deplină" a relaţiilor cu SUA

Belarusul vrea „o normalizare deplină” a relaţiilor cu SUA

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, pe care administraţia George W. Bush l-a calificat drept „ultimul dictator din Europa”, a declarat marţi că doreşte „o normalizare deplină” a relaţiilor cu SUA, cu cinci zile înaintea alegerilor prezidenţiale din fosta republică sovietică, relatează AFP, citat de Mediafax.

„Suntem pregătiţi pentru o normalizare deplină cu Statele Unite”, a declarat Lukaşenko, a cărui victorie nu lasă loc de îndoieli. Belarusul a primit recent vizita unor experţi americani, potrivit serviciului său de presă.

„Dar trebuie ca ei să ne considere ca un partener şi nu ca o ţară pe care o poţi oprima, supune sau călca în picioare”, a continuat el.
„Belarusul nu este o ţară care cerşeşte”, a declarat el.

În noiembrie 2007, Statele Unite, care calificau atunci Belarusul drept „ultima dictatură” din Europa, au decretat sancţiuni economice împotriva gigantului petrolier şi chimic belarus Belneftehim, pentru a face presiuni asupra Minskului în privinţa drepturilor omului.
În martie 2008, fosta republică sovietică, aliat tradiţional al Moscovei, l-a invitat pe ambasadorul Statelor Unite să „părăsească ţara” şi l-a rechemat pe ambasadorul său la Washington în semn de protest. Relaţiile dintre cele două ţări au fost atunci reduse la minimum.
Belarusul a început în ultimele luni o apropiere de Occident, atât cu Europa, cât şi cu Statele Unite, fără a tăia punţile cu Rusia, deşi mai multe conflicte au afectat relaţiile lor în ultimele săptămâni.

Cele mai citite

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: vreme plăcută, dar cu ploi răspândite în aproape toată țara

În următoarele două săptămâni, România va experimenta o vreme predominant plăcută, conform prognozei publicate luni de ANM. Totuși, ploile vor fi frecvente în majoritatea...

Străbunicii criminali ai Europei

Uitata doamnă Merkel vrea să rămână în neuitare și își publică memoriile intitulate grandios,”Libertatea”. Titlul e de o maximă ipocrizie, libertatea individuală fiind cel...

Răzvan Lucescu l-a transferat pe Lovren la PAOK!

Echipa românului Răzvan Lucescu, PAOK Salonic a reușit un transfer de marcă prin aducerea lui Dejan Lovren, câștigător al Ligii Campionilor și finalist al...
Ultima oră
Pe aceeași temă