17.8 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăSportR.Moldova ar trebui să fie pregătită de aderarea la UE în următorii...

R.Moldova ar trebui să fie pregătită de aderarea la UE în următorii zece ani, consideră Leancă

Vicepremierul R. Moldova, Iurie Leancă, a declarat că ţara sa ar trebui să fie pregătită de aderarea la UE în următorii zece ani, relatează site-ul Parlamentului European, citat de NewsIn.

Leancă, şi ministru de externe, a declarat că „s-a înregistrat un nivel fără precedent de cooperare” între R.Moldova şi UE în ultimul an.

Potrivit lui Leancă, părţile au realizat multe, inclusiv demararea negocierilor pentru Acordul de asociere, progrese către deschiderea unor negocieri „asupra unui acord de liber-schimb profund şi complet” şi pentru un plan de acţiune pentru liberalizarea vizelor.

„Având în vedere progresul făcut, nu văd de ce R. Moldova nu ar fi văzută ca un potenţial candidat pentru aderarea la UE. Este posibil să reuşim să aderăm în următorii zece ani”, a subliniat Leancă.

Leancă s-a aflat la Bruxelles pentru a discuta despre aspiraţiile europene ale ţării sale, în urma alegerilor parlamentare. „Încă ne confruntăm cu provocări majore, desigur, inclusiv reformele interne, dar este important să începem procesul de integrare în UE”. „Avem mai multe avantaje. R. Moldova este o ţară mică, ceea ce ne face să fim mai uşor ‘de digerat’ de către UE. De asemenea, acest lucru face mai uşoară combaterea corupţiei şi realizarea reformelor necesare”, a explicat Leancă.

Comentariile vin după vizita la Chişinău a şefului PE, Jerzy Buzek. „UE are un angajament faţă de R.Moldova. Salutăm uriaşele progrese realizate pe calea spre un viitor european. Astăzi, R. Moldova este la o răscruce. În faţă este o alegere crucială, ce va influenţa viitorul ţării”, a spus Buzek.

Cele mai citite

Încep audierile în cazul Manchester City! Campioana Angliei riscă sancțiuni devastatoare

Audierile așteptate cu mare interes în cazul Manchester City, legate de presupuse încălcări ale regulamentelor financiare ale Premier League, încep luni, 16 septembrie. Clubul...

Prețurile locuințelor noi din China înregistrează cea mai mare scădere din ultimii nouă ani

Prețurile locuințelor noi din China au înregistrat în august cel mai accentuat declin din ultimii peste nouă ani, potrivit datelor oficiale, întrucât măsurile de...

Cele mai importante bănci comerciale se alătură experimentului de monedă digitală organizat de G7

Patruzeci dintre cele mai importante bănci comerciale ale lumii s-au alăturat unui proiect pilot condus de G7, în colaborare cu Rezerva Federală din New...
Ultima oră
Pe aceeași temă