23.2 C
București
luni, 23 septembrie 2024
AcasăSpecialDiplomatul Richard Holbrooke a murit la 69 de ani

Diplomatul Richard Holbrooke a murit la 69 de ani

Richard Holbrooke, trimis special al administraţiei Obama în Afganistan şi Pakistan şi arhitect al planului de pace din Bosnia din 1995, a murit luni la vârsta de 69 de ani. Diplomatul a fost supus sâmbătă unei intervenţii chirurgicale pentru ruptură de aortă la spitalul universitar George Washington, după ce i s-a făcut rău în timpul unei întâlniri cu secretarul de stat Hillary Clinton, potrivit Associted Press.

El ar fi ieşit singur din biroul lui Clinton şi a fost îngrijit de personalul medical de la Departamentul de Stat, înainte de a fi transportat la spital.

Holbrooke a fost numit în funcţia actuală la câteva zile după învestirea lui Obama, în ianuarie 2009, şi a coordonat eforturile diplomatice ale Statelor Unite în Afganistan şi Pakistan.

Preşedintele american Barack Obama l-a descris pe diplomatul veteran drept neobosit şi admirat „atât de poporul american, cât şi de întreaga lume”.

Diplomat de profesie, el a fost subsecretar de stat în administraţia preşedintelui Bill Clinton şi a negociat Acordul de Pace de la Dayton, care a pus capat razboiului din Bosnia in 1995, si a revenit la Belgrad in 1996 pentru a-l presa pe Karadzici sa paraseasca presedintia republicii sarbilor bosniaci.El a fost ulterior trimis al SUA la ONU.

El a servit ca diplomat şi în administraţia preşedintelui Jimmy Carter şi a fost responsabil cu relaţiile cu China, atunci când SUA le-a normalizat, în decembrie 1978.
În ultimele luni, Holbrooke pregătea un raport pentru preşedintele Barack Obama privind starea guvernării şi dezvoltarea în Afganistan.

Cele mai citite

VIDEO Cinci persoane sunt acuzat că au furat peste 20.000 de lei din mașina unui tânăr care a murit într-un accident

Cinci persoane sunt suspectate că au furat din mașina tânărului de 20 de ani care a murit în accidentul de la Bumbești Pițic. Acestea...

Becali intră în AUR și candidează la Camera Deputaților

Gigi Becali, patronul FCSB, a anunțat că îl va susține pe George Simion la alegerile prezidențiale „M-am alăturat AUR și îl voi susține pe George...

Diavolul și motanul

În zodiacul chinezesc în care nici chinezii nu mai cred, anul 2024 este anul Dragonului de Lemn. Cum noi nu avem încă un zodiac...
Ultima oră
Pe aceeași temă