Recesiunea mondială ar putea dura până în 2018, consideră economistul japonez Eisuke Sakakibara, fost oficial pentru pieţe valutare, supranumit şi „Domnul Yen” pentru capacitatea de a influenţa pieţele financiare, transmite Bloomberg, potrivit Mediafax.
Puţine prognoze sunt la fel de sumbre ca aceasta, notează Bloomberg, însă atunci când vine din partea unui economist de talia lui Sakakibara, care a fost şi Vice Ministru pentru Finanţe al Japoniei, trebuie ascultată.
„Lumea este predispusă unei crize structurale, pe termen lung, care aminteşte de perioada anilor 1870, când creşterea economică medie anuală a fost de circa 1%. Motivul? Guvernele pun pe primul plan austeritatea fiscală în detrimentul restabilirii creşterii sustenabile”, a spus Sakakibara.
Criza financiară din anii 1870, denumită şi „Lunga Depresiune”, a afectat în principal Statele Unite şi Europa, efectele acesteia fiind resimţite chiar şi în anii 1890.
Datele recente din SUA şi Japonia, inclusiv turbulenţele financiare din Europa, sugerează că o reluare a recesiunii este o posibilitate anul viitor. Într-o astfel de situaţie, pârghiile disponibile pentru a stimula cererea sunt destul de puţine. Dobânzile sunt, deja, aproape de zero. Singura măsură de stabilizare ar fi majorarea cheltuielilor guvernamentale.
Problema este că există puţină susţinere pentru creşterea majoră a cheltuielilor statelor, notează Bloomberg.
Unul dintre motive îl reprezintă datoriile foarte mari existente. În iunie, Japonia, cu un PIB de 5.000 de miliarde de yeni, avea datorii de 904.000 miliarde de yeni (10.800 miliarde de dolari). În Europa, gradul ridicat de îndatorare face ravagii printre ţările din zona euro, ultima victimă fiind Irlanda.
În acest timp, Statele Unite încep să neliniştească deţinătorii de obligaţiuni guvernamentale prin împrumuturile foarte mari. Programul de stimulare a economiei derulat de preşedintele Barack Obama nu are efectele aşteptate de analişti, la fel ca în cazul măsurilor Rezervei Federale, care a luat-o pe calea băncii Japoniei, de a introduce, în mod neconvenţional, lichidităţi în economie.
Mai grav, în Statele Unite şi marile economii ale lumii există riscul repetării scenariului din 1937, când preşedintele SUA, Franklin Delano Roosevelt, a redus cheltuielile pentru susţinerea economiei, considerând că Marea Depresiune s-a încheiat. Anul următor, economia SUA s-a contractat.
Dacă Sakakibara are dreptate, economia mondială este într-o situaţie dificilă, notează Bloomberg. Analistul nipon se aşteaptă la o încetinire a economiei care ar putea dura şapte-opt ani. China poate supravieţui câţiva ani fără creştere economică în SUA şi Europa, dar opt?
Pentru a împiedica un astfel de scenariu, statele trebuie să crească cheltuielile, iar cea mai mare parte nu fac asta. SUA poate şi trebuie să împrumute mai mult, urmând modelul japonez, consideră Richard Duncan, autorul cărţii „Corupţia Capitalismului”.
Există un singur motiv pentru care randamentele obligaţiunilor nipone sunt sub 1,3%, iar ratingul ţării nu este revizuit în scădere, în pofida datoriilor foarte mari. Din moment ce 95% din datoria publică este deţinută de japonezi, nu există riscul ieşirilor de capital.
China deţine o parte importantă a obligaţiunilor Trezoreriei americane, ceea ce face Statele Unite foarte vulnerabile, a spus Duncan, economist-şef la Blackhorse Asset Management. SUA au nevoie de un program economic amplu, de genul celui din anii ’30, pentru reluarea creşterii şi îmbuntăţirea competitivităţii. Asigurarea finanţării face necesare noi împrumuturi, iar modalitatea de a atrage fonduri este prin accesarea rezervelor sectorului privat, după modelul Japoniei.
Astfel de sugestii nu vor fi bine primite de Congresul SUA, care se îndreaptă într-o direcţie opusă, cerând demiterea preşedintelui Rezervei Federale, Ben Bernanke, după ce acesta a fost nevoit să recurgă la măsuri neconvenţionale de susţinere chiar din pricina inabilităţii Congresului de a pompa suficiente fonduri în economie.
Situaţia Japoniei poate servi drept avertisment. În pofida creşterii anualizate de 4,5% în trimestrul al treilea, deflaţia se agravează indiferent de sumele de yeni pompate de banca centrală în economie. Situaţia este orice altceva numai o recesiune clasică nu, iar liderii mondiali sunt prea ocupaţi să vadă asta, potrivit Bloomberg.
În SUA, atenţia este concentrată pe rata de schimb a monedei Chinei, chiar dacă o apreciere a yuanului, deşi benefică la nivel global, nu va rezolva toate problemele SUA. Japonia este şi mai obsedată de cursurile de schimb, în timp ce Europa face eforturi de a convinge investitorii că zona euro nu se va destrăma.
În astfel de momente, în care atenţia este fixată pe cursuri de schimb, un economist supranumit Domnul Yen este mesagerul ideal. Păcat că mesajul acestuia este unul de pesimism economic pentru viitorul previzibil. Poate chiar până în 2018, notează Bloomberg.
