5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialZăpadă de 12 centimetri în Pasul Tihuţa

Zăpadă de 12 centimetri în Pasul Tihuţa

Stratul de zăpadă măsoară 12 centimetri în Pasul Tihuţa, aflat la graniţa dintre judeţele Bistriţa-Năsăud şi Suceava, potrivit datelor comunicate luni dimineaţă, Agerpres, de către Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud.

Tot în Pasul Tihuţa din Munţii Bârgăului a fost înregistrată şi minima termică a zilei de luni, de minus 9 grade Celsius.

Zăpada depusă în acest sfârşit de săptămână a atins, de asemenea, 10 centimetri la Straja, la poalele Munţilor Bârgăului, şi 9 centimetri la Leşu, pe Valea Ilvelor.

Şeful Servicului Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Roberto Hasnaş, a informat că circulaţia pe drumurile din judeţ se desfăşoară în condiţii de iarnă, dar fără a fi înregistrate probleme.

În ultimele trei zile, angajaţii Secţiei de drumuri naţionale Bistriţa-Năsăud au intervenit cu 579 de tone de nisip şi 393 de tone de sare pe tronsoanele de drum naţional, cele mai mari cantităţi fiind folosite în Pasul Tihuţa, străbătut de DN 17.

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă