3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialStudiu: Berea ne face mai creativi

Studiu: Berea ne face mai creativi

Autorii studiului, cercetători de la Universitatea Graz din Austria, atrag atenția că, dacă o halbă de bere ne stimulează imaginația, două sau mai multe halbe au efectul contrar.

Studiul a analizat 70 de voluntari cu vârsta cuprinsă între 19 şi 32 de ani. Unii au băut o bere non-alcoolică, alţii au băut o bere cu 5,2% alcool, potrivit site-ului gustarte.ro. Apoi, toţi au vizionat un documentar de 30 de minute despre Africa de Sud. După documentar, au jucat un joc în care trebuiau să găsească o legătură comună între mai multe cuvinte. Persoanele care au băut berea reală au avut o performanţă mai bună decât cei care au consumat berea non-alcoolică.

„Alcoolul este atât de legat de creativitate”, a declarat autorul studiului, Mathias Benedek, potrivit The Independent. „Studiile anterioare au descoperit că aproape jumătate dintre marii scriitori au consumat alcool. Am descoperit că o cantitate mică de băutură poate ajuta într-adevăr cu anumite aspecte ale creativităţii”.

 

Cele mai citite

Facturile lui Marcel Ciolacu zboară spre necunoscut: suspiciuni majore privind autenticitatea

Facturile sunt emise de Nordis Travel SRL, însă detalii importante precum numărul, data exactă a facturilor și informațiile despre zboruri lipsesc sau au fost...

Avertizare Salvamont: Risc ridicat de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi

Riscul actual de avalanșă este însemnat și poate crește în următoarele zile, din cauza ninsorilor suplimentare prognozate Salvamont Brașov avertizează că, în această perioadă, riscul...

Energia nucleară, soluția marilor companii pentru inteligența artificială

Alimentarea centrelor de date necesită cantități uriașe de electricitate, investiții pe măsură, dar și riscuri semnificative Creșterea explozivă a inteligenței artificiale (AI) determină giganții tehnologici...
Ultima oră
Pe aceeași temă