Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis sâmbătă ca organizarea renumărării voturilor de la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie să se desfăşoare miercuri, 15 decembrie, potrivit Agerpres.
CEC a aprobat această decizie după ce, în ajun, Curtea Constituţională a hotărât renumărarea voturilor, dând curs, astfel, unei sesizări a Partidului Comuniştilor, care a acuzat mai multe încălcări la întocmirea proceselor verbale după votare, precum şi diferenţe mari între datele prezentate de secţiile de votare şi numărarea paralelă efectuată de PCRM.
Renumărarea va începe la ora 08.00 în toate secţiile de votare din ţară.
În urma alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie, PCRM a obţinut 42 de mandate de deputat, Partidul Liberal Democrat – 32, Partidul Democrat – 15 şi Partidul Liberal – 12.
Comuniştii au mai cerut o dată renumărarea voturilor – după scrutinul din 5 aprilie 2009, atunci când fosta opoziţie i-a acuzat de fraudarea alegerilor. Curtea Constituţională a acceptat şi atunci cererea lor, iar rezultatul renumărării a fost similar celui anunţat după alegeri.
Observatorii internaţionali care au monitorizat alegerile din Republica Moldova au declarat la 29 noiembrie că scrutinul a fost liber şi corect.