Dacă 61% din români cred despre comunism că a fost o idee bună şi 72% cred că statul trebuie să asigure locuri de muncă, poate că nu merităm să fim liberi.
Ei bine, un lucru e clar! Teoria potrivit căreia vom scăpa cu adevărat de comunism numai o dată cu schimbarea de generaţii e falsă. La 21 de ani de la căderea comunismului, lucrurile stau chiar mai rău. În aceeaşi zi în care l-au mai îngropat o dată pe Ceauşescu (sperăm că s-au convins că e mort de-a binelea), un sondaj comandat de Institutul pentru Cercetarea Crimelor Comunismului a scos la iveală faptul că 61% din români, adică aproape două treimi, cred despre comunism…. că a fost o idee bună. Două treimi din români nu au trăit sub comunism, deci nostalgia după vremurile bune de altădată şi tinereţea pierdută nu explică acest procent.
Pentru ca o astfel de opinie să capete o asemenea popularitate monstruoasă trebuie ca între timp să se fi petrecut câteva catastrofe sociale şi politice, câteva eşecuri istorice care au scăpat, se pare, neobservate. Cum am ajuns ca 72% din români să creadă că statul trebuie să asigure locuri de muncă, 51% să creadă că economia ar trebui să fie planificată şi 44% că statul ar trebui să fixeze preţurile? Ceva este foarte în neregulă cu materialul nostru social, pentru că aceste procente sunt semn de degradare rapidă. Nu însă şi ireversibilă.
Mai întâi, un eşec foarte grav s-a produs în educaţie. Nu e vorba aici de „noua stângă” urbană, trendy, snoabă şi decerebrată, care se joacă subţire de-a fronda antielite şi „dreptatea socială”, e vorba despre noile generaţii din „România profundă”, care se arată mai curând dispuse să îmbrăţişeze mitologia comunismului binevoitor pe care le-au susurat-o în urechi părinţii şi apropiaţii. Nemţii au trecut după 1945 la un proces naţional de denazificare pentru a se asigura că aşa ceva nu se va mai repeta niciodată. Azi, cu excepţia câtorva marginali, Germania este ultima ţară din lume în care nazismul să aibă o şansă să revină la viaţă. Un proces de decomunizare similar nu a avut loc nicăieri în estul Europei, iar acum culegem roadele.
Argumentul că nu e nevoie de decomunizare pentru că nazismul şi comunismul nu pot fi considerate similare, pentru că Holocaustul nu poate fi echivalat de nimic în oroare, este o invenţie a stângii academice occidentale, care a încercat să salveze „nobilele idealuri” ale comunismului. Da, Holocaustul este singular în oroare, dar crimele comunismului au dreptul la propria categorie în registrul Răului! Cel puţin aici, în Est, ar fi trebuit să ştim mai bine şi să ne asigurăm că natura profund antiumană a comunismului le este revelată celor care au fost binecuvântaţi să nu îl experimenteze. Pentru că nu am făcut-o, azi avem 61% din populaţie care consideră că a fost o idee bună.
Pe de altă parte, românii par să aibă o concepţie de-a dreptul alarmantă despre rolul statului în societate şi în economie. La prima vedere, ei urăsc capitalismul şi piaţa liberă în asemenea măsură, încât îşi doresc într-o proporţie covârşitoare revenirea la economia centralizată. Incertitudinile şi anxietatea provocate de criza economică par şi ele să întărească această concluzie. Dar aparenţele înşală. Sondajul nu pune, cum ar fi trebuit să o facă, nici o întrebare despre sentimentele românilor faţă de proprietate. Dacă ar fi făcut-o, ar fi descoperit că majoritatea românilor ar fi ostili faţă de ideea de a se despărţi de posesiunile proprii în favoarea unei „proprietăţi colective”, care să dea statului posibilitatea să asigure locuri de muncă şi redistribuţia bogăţiei.
Ceea ce ne aduce la adevărata problemă a societăţii româneşti: responsabilitatea. Românii ar vrea ca statul să le asigure slujba, să le fixeze preţuri mici şi să patroneze peste o economie planificată şi, în acelaşi timp, să le garanteze proprietatea şi bogăţia. Dacă sub comunism eram obişnuiţi cu egalitatea în mizerie, tranziţia a adus cu sine iluzia că e posibil să mănânci tortul şi să rămâi cu el intact. Pentru că elitele nu au fost elite autentice şi pentru că în ultimii 21 de ani succesul a fost definit de şmecherie, oportunism, corupţie şi tupeu, rezultatul a fost că românii au pierdut virtutea responsabilităţii. Dar asta nu e tot. Când s-a întâmplat acest lucru, am pierdut şi cel mai preţios lucru pe care l-am câştigat în decembrie ’89 – Libertatea. Românii duc dorul comunismului pentru că nu mai vor să fie liberi. În schimb, vor să fie Gigi Becali pe banii statului.
