0.9 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialFondatorul Parmalat a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru rolul...

Fondatorul Parmalat a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru rolul în falimentul grupului

Un tribunal italian l-a condamnat la 18 ani de închisoare pe fostul director general şi fondator al Parmalat, Calisto Tanzi, pentru rolul în falimentul grupului în 2003, când a fost descoperit un deficit de 14 miliarde de euro în conturile producătorului italian de lactate, transmite Reuters, citat de Mediafax.

Falimentul, cel mai mare din istoria Europei, a păgubit peste 100.000 de mici investitori.

Tanzi, în vârstă de 72 de ani, a fost găsit vinovat de faliment fraudulos şi conspiraţie pentru încălcarea legii.

Procurorii au cerut o pedeapsă de 20 de ani pentru Tanzi în scandalul Parmalat, denumit şi „Enron-ul Europei”, după falimentul gigantului energetic din SUA.

Fostul director general va face, probabil, apel, împotriva deciziei, iar judecarea acestuia ar putea dura câţiva ani în sistemul juridic foarte lent din Italia.

Criza Parmalat a izbucnit după ce s-a dovedit că nu există un cont de patru miliarde de euro al unei subisidiare din Insulele Cayman. În pofida ratingului recomandat pentru investiţii, temerile privind situaţia financiară a grupului s-au amplificat în lunile dinaintea falimentului, analiştii fiind suspicioşi din cauza faptului că Parmalat nu folosea lichidităţile substanţiale disponibile în acte pentru a-şi reduce datoriile.

Parmalat a fost restructurat şi relistat la bursa de la Milano în 2005.

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă