-2 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSpecialSulfina Barbu: PDL va vota în plen pentru ca justiţia să se...

Sulfina Barbu: PDL va vota în plen pentru ca justiţia să se pronunţe în cazul Ridzi

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat joi că este convinsă că PDL va vota în plenul Camerei pentru ca justiţia să se pronunţe în cazul Ridzi, arătându-se surprinsă că parlamentarii care ajung în astfel de situaţii nu recurc la instituţia demisie, informează Mediafax.

„Sunt suprinsă că parlamentarii care ajung în astfel de situaţii pentru care Parchetul cere ridicarea imunităţii lor parlamentare nu recurg la instituţia demisiei, deoarece numai în instanţă pot să-şi demonstreze vinovăţia şi orice tergiversare este dăunătare pentru cel chemat în faţa justiţiei”, a spus Sulfina Barbu.

Ea arătat că nu cunoaşte argumentele din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor privind decizia luată de această comisiei în cazul Ritzi, dar a arătat că avizul comisiei juridice este consultativ şi plenul Camerei este cel care decide.

„Eu am convingerea că în plen PDL va vota ca justiţia să se pronunţe. Acesta a fost comportamentul constant al PDL şi unul din obiectivele din campania electorată din 2004 a luptei împotriva corupţiei, asta implicând şi justiţia să-şi facă treaba, iar politicieni să nu se ascundă după imunitate”, a precizat Barbu.

Ea a apreciat că PDL va sprijin în plenul Camerei Deputaţilor „accesul justiţiei şi pe acest caz şi pe cele de până acum”.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că decizia din Comisia juridică a Camerei în cazul Ridzi este inadmisibilă din punctul de vedere al PDL, menţionând că speră ca plenul să fie „mai înţelept”.

Băsescu a spus, la TVR, că decizia este inadmisibilă din punctul de vedere al PDL, pentru că nu poţi critica faptul că Parlamentul îl protejează pe Adrian Năstase şi, în acelaşi timp, să nu permiţi anchetarea unui fost ministru din propria tabără.

Preşedintele a declarat că, în opinia sa, calculatorul Monicăi Iacob-Ridzi a fost de mult investigat de procurori, „dar trebuie puse în dosar documente legale”.

Membrii Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor au decis, marţi, să respingă cererile de extindere a urmăririi penale şi de încuviinţare a percheziţiei informatice în cazul fostului ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob-Ridzi.

Deputaţii din Comisia juridică s-au pronunţat, prin vot secret, asupra cererilor de extindere a urmăririi penale şi de încuviinţare a percheziţiei informatice în cazul deputatului PDL.

Astfel, 11 deputaţi au votat că nu sunt de acord cu extinderea urmăririi penale, iar 9 s-au pronunţat în favoarea solicitării în acest sens.

În ceea ce priveşte încuviinţarea percheziţiei informatice, au fost 14 voturi împotriva cererii şi 7 „pentru”.

Şedinţa Comisiei juridice s-a desfăşurat cu uşile închise, în absenţa Monicăi Iacob Ridzi.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat, în februarie, Camerei Deputaţilor, declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Iacob Ridzi Monica Maria.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a sesizat, în 9 februarie, procurorul general al României să solicite Parlamentului urmărirea penală, iar ministrul Justiţiei să ceară încuviinţare percheziţiei informatice în cazul fostului ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi, pentru abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals şi infracţiuni la legea contabilităţii.

În 10 februarie, Ministerul Justiţiei (MJ) informa că a transmis preşedintelui Camerei Deputaţilor o adresă a procurorilor anticorupţie care cereau încuviinţarea unei percheziţii informatice în dosarul vizând-o pe Monica Iacob-Ridzi.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a sesizat procurorul general, Codruţa Kovesi, pentru a solicita Parlamentului României – Camera Deputaţilor, în baza dispoziţiilor articolului 109 alineatul 2 din Constituţia României, articolului 12 şi articolului 19 din Legea 115/1999, republicată, privind responsabilitatea ministerială, precum şi ale Deciziei nr.270/10 martie 2008 a Curţii Constituţionale, urmărirea penală faţă de Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Ministerului Tineretului şi Sportului, în prezent deputat, se arăta într-un comunicat al procurorilor.

Fostul ministru al Tineretului este acuzat într-un dosar de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată, uz de fals în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la Legea contabilităţii, în formă continuată.

Prejudiciul în acest dosar este de 100.000 de lei, creat în urma achiziţionării de către MTS a unor produse electronice, printre care şi laptopuri, un frigider, au declarat surse judiciare.

În punctul de vedere privind cererea DNA de încuviinţare a percheziţiei informatice, transmis Comisiei juridice la începutul lunii septembrie, fostul ministru PDL al Tineretului Monica Iacob-Ridzi apreciază că procurorii DNA fac un demers inutil, ea oferind datele din proprie iniţiativă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă