O navă de croazieră care avea la bord 88 de pasageri americani şi 77 de membri ai echipajului, inclusiv români, a fost avariată după ce a a fost lovită de valuri foarte mari în apropiere de Antarctica, informează Daily Mail, în ediţia electronică, citat de Mediafax.
Nava „Clelia II” transmisese marţi un mesaj de alertă pentru că se confrunta cu defectarea motorului, în condiţii de vânt puternic şi valuri foarte mari, la nord-est de Insulele South Shetland, în timp ce se îndrepta spre Argentina.
Echipajul navei de 2.420 de tone a reuşit să depăşească dificultăţile şi a revenit în portul de destinaţie cu viteza de doar patru noduri (aproximativ opt kilometri pe oră).
Valurile foarte mari au spart un geam de pe puntea principală, provocând unele defecţiuni electrice care au afectat un motor. Potrivit proprietarului navei, International Association of Antarctica Tour Operators, ambele motoare au continuat să funcţioneze, dar viteza navei a fost redusă simţitor.
În ajutorul navei de croazieră a sosit o ambarcaţiune a postului National Geographic Explorer. Un membru al echipajului a suferit răni uşoare.
Nava se deplasa dinspre insulele South Shetland (Antarctica) spre Ushuaia, în Argentina.
Cei 88 de pasageri erau din Statele Unite. Dintre membrii echipajului, 44 sunt din Filipine, iar restul din Grecia, Bulgaria, Argentina, Austria, Brazilia, Chile, Croaţia, Franţa, Danemarca, Ungaria, Indonezia, Ucraina, România, Marea Britanie şi SUA.