2.6 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialUn poliţist de la Secţia 9 din Capitală a fost reţinut pentru...

Un poliţist de la Secţia 9 din Capitală a fost reţinut pentru luare de mită

Un poliţist de la Secţia 9 din Capitală a fost reţinut pentru luare de mită, după ce a primit 4.500 de lei de la o persoană cercetată într-un dosar pentru a tergiversa soluţionarea cauzei şi a determina martorii să dea declaraţii false, potrivit Mediafax.

Agentul G.M.G, de la Secţia 9 Poliţie, este cercetat pentru luare de mită, pe numele acestuia fiind emisă, marţi, ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, măsură care expiră miercuri, se arată într-un comunicat al Parchetului Tribunalului Bucureşti.

În urma cercetărilor făcute de Parchetul Tribunalului Bucureşti şi Direcţia Generală Anticorupţie s-a stabilit că, în perioada 18 octombrie 7 decembrie, poliţiştul a pretins 8.350 de euro şi 4.500 de lei, din care a primit 4.500 de lei, de la o persoană cercetată într-un dosar, care ulterior l-a denunţat.

Poliţistul a cerut banii pentru a tergiversa soluţionarea dosarului penal pe care-l instrumenta, în care denunţătorul S.Q.A. are calitatea de făptuitor, precum şi pentru a determina martorii din cauză să dea declaraţii necorespunzătoare adevărului, astfel încât soluţia să fie favorabilă acestuia, au precizat procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti.

Agentul de la Secţia 9 a fost prins marţi, în urma unui flagrant delict organizat de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) şi de procurorul de caz, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al DGA.

Poliţistul l-a sunat, marţi, pe denunţător, după ce anterior îi ceruse acestuia 8.700 de euro şi i-a spus să-l însoţească în judeţul Ilfov, sub pretextul că vrea să-i vândă un teren.

Ajunşi la faţa locului, agentul i-a cerut denunţătorului, care nu este cetăţean român, să-i dea urgent suma de bani cerută, pentru a-i soluţiona favorabil un dosar privind o altercaţie avută de acesta în urma unui incident în trafic. Poliţistul susţinea că va da 3.000 de euro martorilor din dosar, pentru a-şi schimba declaraţia, 700 de euro îi va păstra pentru a nu da în lucru dosarul în decembrie şi ianuarie, iar 5.000 de euro ar fi fost pentru a propune neînceperea urmăririi penale, a precizat DGA.

Bărbatul i-a oferit lui G.M.G. suma de 2.000 de lei pe loc, însă poliţistul a refuzat, pe motiv că este prea puţin. După aproximativ o oră, poliţistul l-a sunat din nou şi i-a spus să-i aducă banii pe care îi are. În momentul în care a primit banii, poliţistul a fost prins în flagrant delict şi ridicat de ofiţeri.

Poliţistul urmează să fie prezentat, miercuri, Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, mai arată DGA.

Cele mai citite

Editoarea unui jurnal științific demisionează după ce a numit generația X „fasciști” în urma victoriei lui Trump

Laura Helmuth, editoare la Scientific American, a demisionat joi, după o serie de postări controversate pe rețelele sociale în care a criticat votanții pe care...

Poland Travel. Gustă din Polonia cu ORLEN Wisła Płock!

Te întrebi unde ai putea să mergi în weekendul următor sau în vacanțe mai lungi? Unde poți să te bucuri de peisaje uimitoare, să...

Zelenski declară că războiul cu Rusia se va încheia mai repede sub administrația Donald Trump

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că „războiul se va încheia mai devreme” sub preşedinţia lui Donald Trump, lăudând ultimele sale contacte cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă