0.4 C
București
duminică, 12 ianuarie 2025
AcasăSpecialZona euro: nu este nevoie astăzi de creşterea Fondului de asistenţă

Zona euro: nu este nevoie astăzi de creşterea Fondului de asistenţă

Zona euro nu are nevoie imediat să mărească Fondul său de asistenţă pentru ţările în dificultate în pofida persistenţei crizei financiare, dar opţiunea va fi studiată „dacă este necesar”, a declarat marţi preşedintele UE, Herman Van Rompuy, informează Agerpres.

„Nu este nicio problemă cu suma totală disponibilă” în Fondul instituit în primăvară şi din care Irlanda va putea să obţină în total 85 de miliarde de euro de împrumuturi, a declarat el presei, la sfârşitul unui summit cu preşedintele rus Dmitri Medvedev.

„La ora actuală, nu este necesar să creştem mijloacele disponibile ale Fondului, nu există nicio problemă”, a adăugat el.

Totuşi, „dacă acest lucru devine necesar, vom examina” chestiunea unei creşteri a capacităţilor de împrumut ale dispozitivului „dar chestiunea nu se pune astăzi”, a mai spus el.

Acest Fond este constituit din 440 de miliarde de euro de garanţii pentru împrumuturi ale ţărilor zonei euro, completate cu 250 de miliarde de euro împrumuturi de la FMI şi 60 de miliarde de euro împrumuturi de la UE.

Ţările europene au discutat în ultimele zile despre eventualitatea unei ridicări a plafonului pentru a linişti pieţele asupra capacităţii Europei de a face faţă şi altor crize financiare după Grecia şi Irlanda, dar decizia a fost amânată pentru mai târziu.

Cele mai citite

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna: Bugetul pentru 2025 este în lucru, fără majorarea TVA

Tanczos Barna a declarat, anterior, că există condiții economice favorabile pentru a construi bugetul fără modificarea cotei TVA Duminică, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat...

Jandarmeria: Mitingul organizat de AUR în Capitală a avut până acum un caracter pașnic și civilizat

Protestatarii s-au reîntors în Piața Victoriei, unde vor rămâne până la ora 23.00, când expiră autorizația pentru miting După ce s-au strâns în Piața Universității,...

Vremea s-a răcit în toată țara: temperaturile au scăzut semnificativ, ger și viscol la munte

Temperaturile rămân scăzute până la mijlocul săptămânii viitoare, cu valori nocturne între -10 și 0 grade Temperaturile au scăzut brusc în întreaga țară, maximele zilei...
Ultima oră
Pe aceeași temă