Conducerea PSD a convocat, pentru miercuri, la Sinaia, o şedinţă restrânsă a Biroului Permanent, la care nu au fost chemaţi toţi vicepreşedinţii, surse din partid declarând că se va încerca conturarea unei curent pentru suspendarea lui Mircea Geoană din partid, transmite Mediafax.
Surse din conducerea PSD au declarat, marţi, că o parte a membrilor Biroului Permanent Naţional au fost convocaţi pentru o şedinţă informală la Sinaia, miercuri.
La şedinţa respectivă nu au fost invitaţi toţi vicepreşedinţii partidului, printre cei care vor lipsi aflându-se Ioan Chelaru şi Constantin Niţă, dar şi preşedintele de onoare, Ion Iliescu.
Sursele respective au menţionat că principalul subiect va fi legat de Mircea Geoană, după ce acesta a postat pe blog declaraţii despre campania prezidenţială şi Victor Ponta, urmate de o scrisoare deschisă a mai multor parlamentari în care fostul preşedinte este avertizat să nu mai atace conducerea partidului.
Potrivit surselor citate, Ponta ar urmări, la BPN de miercuri, identificarea unui curent majoritar în BPN pentru a forţa un vot, la o şedinţă oficială, pentru sancţionarea lui Geoană, scrisoarea deschisă trimisă marţi fiind un pretext pentru ridicarea subiectului în discuţie.
Potrivit Statutului, Geoană poate fi sancţionat cu suspendarea din funcţie pe timp limitat (articolul 11, alineat 3) ceea ce nu atrage de drept retragerea sprijinului politic pentru funcţia de preşedinte al Senatului, sancţiune prevăzută separat, la alineatul 4.
Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană a susţinut, într-o declaraţie filmată şi postată, luni, pe blogul personal, că a fost sfătuit de Victor Ponta, la dezbaterea avută cu Traian Băsescu înaintea ultimului tur al prezidenţialelor din 2009, să spună că a fost acasă, la nevastă, în cazul unei întrebări despre vizita făcută la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu.
„Ce am căutat la domnul Vântu cu o seară înainte de dezbaterea finală de la postul Realitatea TV? Aveam informaţii că echipa lui Traian Băsescu era deja în posesia întrebărilor pe care moderatorul trustului Realitatea urma să le adreseze celor doi candidaţi în dezbaterea de a doua zi. Şi am dorit să aflu de la sursă, de la patronul acestui trust, care sunt aceste întrebări şi dacă se poate asigura un teren de joc egal între cei doi candidaţi. Nu cunoşteam, şi nu cunosc nici astăzi, episodul domnului Popa şi arestarea sa cu o zi înainte undeva prin Asia. Domnul Băsescu a minţit că vizita mea avea legătură cu acest subiect”, a spus Geoană.
În replică, un grup de 26 de membri PSD a transmis o scrisoare deschisă către Mircea Geoană, în care acesta este acuzat că minte în legătură cu vizita la Sorin Ovidiu Vântu, susţinând că la acel episod a fost prezent şi jurnalistul Robert Turcescu, căruia îi solicită să spună adevărul despre vizita lui Geoană.
Cei 26 de semnatari, între care se numără deputaţii Viorel Hrebenciuc, Nicu Bănicioiu, Mircea Duşa, Radu Moldovan, Florin Iordache, Valeriu Zgonea, europarlamentarii Corina Creţu şi Cătălin Ivan şi o serie de lideri ai organizaţiilor locale social-democrate, au intitulat această scrisoare deschisă „Ce jocuri faceţi, domnule Mircea Geoană?”.
Jurnalistul Robert Turcescu a respins afirmaţiile liderilor PSD privind participarea sa la întâlnirea Geoană-Vântu care a avut loc înainte de ultimul tur al prezidenţialor, declarând, în acelaşi timp, că Mircea Geoană parcurge „cu o viteză uluitoare drumul de la prostănac la prost de-a binelea”.
Geoană a susţinut, în replică, marţi seară, că tot ceea ce s-a afirmat în scrisoarea deschisă a liderilor PSD reprezintă „minciuni de la un capăt la altul”, precizând că tot ce a afirmat în interviul postat, luni, pe blogul personal este şi rămâne valabil.