Dacă vrei să găseşti lideri puternici, vizionari, oameni care au reuşit să schimbe în bine vieţile semenilor lor, trebuie să-i cauţi în istorie. Prezentul nu ne oferă decât personaje penibile ce trăiesc permanent ca într-un talk-show stupid şi care, după ce vor ieşi din platou, vor dispărea definitiv, fără să lase nici o urmă.
De câteva săptămâni, România Liberă publică poveştile unor personaje remarcabile din toate domeniile, mai puţin cunoscute publicului, care la sfârşitul secolului 19 sau la începutul secolului 20 au pus câte o cărămidă solidă la progresul acestei ţări. Am scris, astfel, despre diplomatul Aurel Popescu, fondatorul celei mai mari ferme de seminţe pentru legumicultură din estul Europei, între anii 1934 şi 1949, şi despre Dumitru Brezulescu, un tânăr avocat care, în 1902, a pus bazele celei mai mari bănci populare din România, scăpându-i pe ţăranii din Gorj de împrumurile împovărătoare pe care trebuiau să le facă la cămătari. Tot Brezulescu este cel care a gândit proiectul viitorului drum Transalpina, peste Masivul Parâng, care urma să lege Oltenia de Transilvania. Personajele despre care vorbim, ca şi cele despre care vom scrie în săptămânile următoare, au avut ambiţii mari pe care şi le-au urmat cu îndărătnicie, chiar dacă vremurile le-au fost de multe ori potrivnice, şi care au coincis de fiecare dată cu interesul comun al românilor.
Într-un prezent în care energiile se irosesc pe dispute fără miză şi pentru realizări mărunte, astfel de exemple sunt cât se poate de utile. Asta, pentru că, indiferent cât am fi de siguri pe noi, pe capacitatea, ambiţiile şi voinţa noastră de a reuşi în viaţă, pur şi simplu nu putem trăi fără modele. Chiar şi educaţia pe care o primim acasă de la părinţi este insuficientă şi nu ne poate oferi toate răspunsurile de care avem nevoie într-o lume plină de provocări.
Or, în aceste condiţii, ce exemple ne oferă societatea românească din prezent? După 1990, succesul în viaţă, în toate domeniile, s-a edificat – în cea mai mare parte – pe o fundaţie putredă. Succesul în afaceri a fost confundat cu tunurile date pe seama bugetului statului, în baza sistemului de relaţii cu politicienii. Bogăţia s-a confundat cu tranzacţiile plasate dincolo de bariera penală. Uitaţi-vă cine sunt cei mai bogaţi oameni din România şi nu veţi recunoaşte acolo nici un personaj în care să vă puneţi speranţa.
Lucrurile nu stau altfel nici în politică. De 20 de ani, aceiaşi îngâmfaţi ridicoli şi gălăgioşi intră şi ies din arena publică fără ca în urma lor să rămână ceva durabil. Legile create de aceştia se schimbă în fiecare an, iar măsurile adoptate în diverse domenii nu au anvergura necesară unei evoluţii pe termen lung a societăţii. Nici în administraţie nu există cu adevărat modele, iar dovada cea mai vizibilă este modul în care au evoluat după Revoluţie marile oraşe ale României. Imaginea eşecului total din adminis-traţia locală este Bucureştiul, o capitală condusă prost în toate mandatele.
În aceste condiţii, nu poţi să nu te întrebi în ce direcţie trebuie să priveşti pentru a-ţi descoperi modelele. Cu siguranţă nu le vom găsi nici la televizor, nici în jurul nostru. Cel mai trist este că pentru asta se pare că nu putem să ne uităm nici în prezent, nici măcar în viitorul apropiat, ci doar în cărţile de istorie.
