6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialO vioară în valoare de 1,2 milioane de lire, furată în timp...

O vioară în valoare de 1,2 milioane de lire, furată în timp ce proprietarul îşi cumpăra un sandwich

O vioară Stradivarius veche de 300 de ani, în valoare de 1,2 milioane de lire sterline, a fost furată dintr-o gară din Londra, în timp ce proprietarul valorosului instrument, un muzician de 32 de ani, îşi cumpăra un sandwich, relatează The Independent, potrivit Mediafax.

Min-Jin Kym (32 de ani), de origine koreeană, şi-a luat privirea de la cutia în care se afla vioara pentru puţin timp, după care a observat că aceasta nu mai era lângă el. Furtul a avut loc în gara Euston din Londra.

Poliţiştii britanici au făcut apel la public pentru a furniza informaţii care să ducă la prinderea hoţilor şi găsirea viorii. Aceştia au precizat că instrumentul muzical „este aproape imposibil de revândut”, pentru că este o piesă unică şi foarte uşor de recunoscut.

De asemenea, Kym a anunţat că oferă o recompensă de 15.000 de lire sterline pentru recuperarea viorii, din asigurarea pe care o deţine.

Unitatea de Obiecte de Artă şi Antichităţi din cadrul Poliţiei Metropolitane a fost şi ea alertată şi a înregistrat obiectul în baza sa de date.

Detectivii sunt de părere că hoţii au dus vioara în alt oraş din apropiere, posibil Liverpool sau Newcastle.

Cele mai citite

Accident rutier în Ilfov: O femeie de 39 de ani a fost preluată de SMURD

O femeie, în vârstă de 39 de ani, a fost transportată la un spital din București, în urma unui accident rutier produs între două...

Zelenski despre finalul războiului: „Diplomația este necesară, dar Putin nu vrea pace, ci să rupă izolarea”

Președintele ucrainean avertizează asupra intențiilor lui Putin și subliniază importanța sprijinului occidental, în timp ce Ucraina se confruntă cu provocări militare și întârzieri în...

Luare de ostatici într-un restaurant de lângă Paris

Un bărbat înarmat cu un cuțit a luat sâmbătă ostatici mai mulți angajați în restaurantul tatălui său de la periferia Parisului. Un dispozitiv de...
Ultima oră
Pe aceeași temă