Până în prezent în Bulgaria au decedat 23 de persoane din cauza coronavirusului SARS-CoV-2. Vârsta medie a celor decedaţi este 65 de ani. În spitalele bulgare sunt internaţi 213 pacienţi cu COVID-19, dintre care 21 se află la terapie intensivă, conform Agerpres.
Premierul bulgar Boiko Borisov a dispus efectuarea de teste de anticorpi în staţiunea montană Bansko, care s-a aflat în carantină totală pentru două săptămâni în luna martie. El a precizat că în viitor Comisia Europeană va livra ţării sale un milion de kituri de teste pe care Bulgaria le-a achitat deja. ”Testele pur şi simplu nu sunt disponibile pe piaţă”, a explicat Borisov.
Potrivit site-ului koronavirus.gov.hu, în Ungaria numărul cazurilor confirmate de contaminare cu SARS-CoV-2 a ajuns miercuri la 895, dintre care 58 fatale.
Până în prezent, în Ungaria 94 de pacienţi s-au vindecat complet.
Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a anunţat că de la începutul crizei provocate de pandemia de COVID-19 diplomaţia de la Budapesta a ajutat la repatrierea a 7.995 cetăţeni ungari din 166 de ţări şi în prezent organizează revenirea altor 928.
Numărul persoanelor decedate din cauza COVID-19 în Republica Moldova a ajuns la 24 după ce miercuri au fost confirmate încă trei decese. Alte 114 de persoane contaminate sunt spitalizate în stare gravă.
Conform datelor oficiale, până miercuri dimineaţă în Republica Moldova au fost confirmate 1.056 de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2, 114 fiind importate, iar restul cu transmitere locală, conform Radio Chişinău.
În Serbia, numărul de persoane testate pozitiv cu SARS-CoV-2 era miercuri dimineaţă de 2.447, potrivit site-ului de ştiri covid19.rs.
Laboratorul naţional al Institutului Torlak din Belgrad a testat până marţi seara 9.626 de persoane eligibile (situate în zona de transmitere intensă a virusului şi prezenţa simptomelor de infectare a tractului respirator).
Centrul de sănătate publică al Ministerului Sănătăţii ucrainean a anunţat că în Ucraina numărul cazurilor confirmate de COVID-19 a ajuns miercuri la 1.668.
Un număr de 52 de pacienţi au decedat.
Cele mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 se înregistrează în regiunea Cernăuţi (273), municipiul Kiev (256) şi regiunile Ivano-Frankovsk (198) şi Ternopil (168). Nu sunt disponibile date despre situaţia COVID-19 în Crimeea, Doneţk şi Lugansk.