6.3 C
București
vineri, 18 octombrie 2024
AcasăSpecialAhmadinejad vede o conspiraţie a SUA

Ahmadinejad vede o conspiraţie a SUA

Într-un context tensionat de dezvăluiri, unele deranjante, Washingtonul caută să asigure liderii străini că notele diplomatice publicate pe WikiLeaks provin „din teren” şi nu reprezintă „neapărat punctul de vedere al SUA”. Cel puţin aşa susţine secretarul de Stat, Hillary Clinton, aflată în misiune în străinătate pentru a „pansa rănile”. Aflată la Astana, la Summitul OSCE, a discutat cu toţi şefii de stat şi de guverne prezenţi, dar a acordat o atenţie specială premierului italian, Silvio Berlusconi, descris în notele diplomatice ca „iresponsabil, plin de el şi ineficient”. „Nu avem prieten mai bun” ca el, a declarat dna Clinton.

În cadrul întâlnirii cu secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, cei doi au evocat „complicaţiile” legate de notele diplomatice în care se evocă acte de spionaj la ONU. Potrivit acestor note, Ban Ki-moon este personal vizat de o cerere a Departamentului se Stat american adresată diplomaţilor săi în care le cere să adune informaţii. Următoarea etapă este Manama, unde are loc un forum consacrat securităţii regionale. Şi aici notele diplomatice americane au produs tulburare, într-o regiune şi aşa sub tensiune. Clinton se va afla faţă în faţă cu responsabili arabi care au fost incomodaţi de dezvăluirile WikiLeaks. Majoritatea ţărilor din regiune au dezminţit acele dezvăluiri care demonstrează că liderii lor se pronunţă în favoarea opţiunii militare contra Teheranului, în timp ce, în declaraţiile lor publice, susţin soluţia politică.

Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad a ripostat declarând că documentele americane sunt „fără valoare” şi a respins dezvăluirile potrivit cărora ţări arabe cer un atac american contra ţării sale, de fapt o tentativă orchestrată de Washington pentru a destabiliza Orientul Mijlociu. O conspiraţie americană.

Cele mai citite

Donald Trump îl atacă pe Zelenski: Nu ar fi trebuit niciodată să lase să înceapă acest război

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cărui ţară a fost invadată de Rusia la 24 februarie 2022, "nu ar fi trebuit niciodată să lase să...

Donald Trump îl atacă pe Zelenski: Nu ar fi trebuit niciodată să lase să înceapă acest război

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cărui ţară a fost invadată de Rusia la 24 februarie 2022, "nu ar fi trebuit niciodată să lase să...

Cazinoul din Constanța întredeschide ușa, după 4 ani de reabilitare

Toate elementele decorative vor arăta la fel ca acum 100 de ani, spun constructorii, pentru că sunt refăcute după modelul original. Deși la începutul anului,...
Ultima oră
Pe aceeași temă