Unul dintre cele mai frumoase filme prezentate la Berlinală anul acesta, în afara competiţiei, este acest desen animat, care a putut fi văzut în avanpremieră, în cadrul Animest-ului. Scenariul de la care a pornit acest magician francez al celei de-a şaptea arte bis, Sylvain Chomet, a fost scris acum o jumătate de secol şi mai bine de Jacques Tati, în 1956.
Celebrul regizor, actor şi mim, Tati a rămas în istorie pentru filmele sale „Zi de sărbătoare”, „Vacanţa domnului Hulot”, „Unchiul meu” (cu care a luat şi Oscarul şi Premiul special al juriului în 1967), dar şi „Play Time” şi „Trafic”. Pelicule de o poezie extraordinară, ele au rămas un reper pentru cinematografia hexagonului şi a creat chiar şi un gen, aproape fără vorbe, dar plin de detalii insesizabile pentru martorul obişnuit al unei anumite perioade. Chomet a intrat în posesia drepturilor textului, şi i-a dat o variantă animată lui Tati, prin desenul impecabil al lui Laurent Kircher. Întreaga poveste se învârte în jurul unui prestidigitator, care bate ţara în turnee, reuşind, fără voie neapărat, să convingă o copiliţă că este un adevărat vrăjitor în sensul bun al cuvântului. Iniţial, totul trebuia să se petreacă în Cehoslovacia (care în anii ’50 încă nu se împărţise în două), dar Chomet a decis să mute întâmplarea în Scoţia, la sfârşitul anilor ’50, care sunt, de altfel, foarte la modă în ultima vreme. El mai precizează că nu trebuie să ne gândim la o poveste de dragoste, ci mai degrabă la o frumoasă relaţie dintre un tată şi o fiică. Se pare chiar că autorul intenţiona să facă un film cu actori, în care să joace cu propria lui fiică, pe care o părăsise când era foarte mică, fiind rodul unei legături extraconjugale, şi astfel şi-ar fi răscumpărat păcatul.
Chomet a câştigat încrederea moştenitorilor comicului, după ce a avut premiera, tot în 2003, la Cannes cu „Tripletele din Belville”, care a rulat şi în România, ce-i drept nu prea mult. Înduioşătoarea istorie a ajuns animaţie pentru că fata „oficială” a lui Tati, Sophie, n-ar fi vrut să vadă vreun actor în rolul părintelui ei. I se părea că nimeni nu l-ar fi putut interpreta suficient de fidel sau cu har. A început o desfăşurare de forţe extraordinare, pentru a obţine această bijuterie cinematografică. Peste 80 de animatori şi 300 de colaboratori au lucrat la pelicula care a costat 13.000.000 de lire sterline. Studioul din Edinburgh a lui Chomet a fost completat şi cu unul din Coreea de Sud, pentru a putea duce la bun sfârşit acest proiect extrem de îndrăzneţ. „Iluzionistul” este un personaj atemporal care reuşeşte să meargă prin teatrele de provincie, fără prea mare strălucire, ori prin baruri sau cafenele, aducând un strop de magie şi de nostalgie în acelaşi timp.
La un moment dat, o va întâlni pe inocenta Alice, o spectatoare extrem de entuziastă, care se lasă vrăjită de acest domn fermecător, pe care decide să-l urmeze la Edinburgh, scutindu-l de corvezile de zi cu zi. Saltimbancul, din orgoliu, la rândul său, nu vrea să recunoască în ruptul capului că nu ar putea face şi minuni, spânzurându-şi până la ultimul bănuţ pe cadouri sentimentale, uneori spectaculoase şi care, în mod sigur, fac întotdeauna plăcere. „Decorurile” sunt foarte atent desenate, detaliile surprinzătoare, plimbarea cu trenul aminteşte de o Agatha Christie fără crimă, iepuraşul iluzionistului e înduioşător, până şi fumul de ţigară este o prezenţă, iar „exterioarele” au culorile Scoţiei, acuarele de maestru, care ar merita pe alocuri să fie transformate în tablouri.
Feribotul îşi croieşte drum printre stânci, iar la maşinuţa cea roşie şi decapotabilă, mulţi vor rămâne cu gândul. Deja filmul a fost nominalizat la Premiile Europene categoria, fireşte, Cea mai bună animaţie. Să-i ţinem pumnii, că merită!
ILUZIONISTUL
Franţa, 2010, 1h 24min.
THE ILLUSIONIST/L’ILLUSIONNISTE.
Regia: Sylvain Chomet. Voci: Jean-Claude Donda, Edith Rankin, Didier Gustin.
Distribuit de Transilvania Film.
