4.8 C
București
vineri, 18 octombrie 2024
AcasăSpecialCirculaţie îngreunată din cauza poleiului

Circulaţie îngreunată din cauza poleiului

Circulaţia este îngreunată pe cele două autostrăzi şi pe mai multe drumuri naţionale din judeţele Ilfov, Călăraşi, Suceava, Brăila, Buzău, Vrancea, Iaşi şi Covasna, din cauza poleiului care s-a format pe carosabil, informează Mediafax.  Poliţiştii recomandă şoferilor să nu plece la drum decât dacă este absolut necesar.

Potrivit datelor transmise Centrului Infotrafic până la ora 16.30, de la dispeceratele de poliţie, pe autostrăzile Bucureşti – Piteşti şi Bucureşti – Constanţa, precum şi pe multe drumuri naţionale s-a format polei.

În judeţul Ilfov, pe DN Centura Bucureşti s-au produs două accidente în lanţ, între Mogoşoaia şi Otopeni. De asemenea, tirurile nu pot urca de pe Centură pe DN2, la Afumaţi, iar pe podul de la Afumaţi s-a produs o tamponare în care au fost implicate trei autovehicule.

Pe autostrada Bucureşti – Constanţa cele mai mari probleme sunt între kilometrii 35 şi 65, iar pe autostrada Bucureşti – Piteşti este polei în special pe podurile de la kilometrii 11 şi 13.

Potrivit Centrului Infotrafic, s-a format polei şi în judeţele Călăraşi – pe DN3 (Lehliu – Fundulea), Suceava – pe DN2, DN15C, DN2E şi DN17, Brăila – pe DN2B (Brăila – Buzău) şi pe DN21 (Brăila – Bărăganu), Buzău – pe DN2, Vrancea – pe DN2, DN23 şi alte două drumuri naţionale secundare, Iaşi – pe DN2 şi DN28A, Covasna – pe DN11 între Cernat şi Breţcu, unde sunt porţiuni de zăpadă şi gheaţă.

Administraţia Naţională de Meteorologie informează că există condiţii de formare a poleiului şi în judeţele Harghita, Prahova, Dolj şi Teleorman.

Poliţiştii le recomandă şoferilor să nu pornească la drum decât dacă este absolut necesar, atenţionând că odată cu lăsarea serii temperaturile scad şi se va forma polei şi pe alte drumuri.

Centrul Infotrafic menţionează că deşi se împrăştie material antiderapant, ploaia diminuează eficienţa acestuia.

„Pe timpul nopţii nu se pot distinge porţiunile de carosabil umed de cele pe care s-a format polei”, au precizat reprezentanţii Centrului Infotrafic.

Cele mai citite

Metamorfoza Parcului Grozăvești va costa 24 de milioane de lei

Cele trei hectare de teren vor fi transformate într-o “oază de verdeață”, promit autorităților Terenul va fi refăcut complet, cu spații verzi, terenuri de joacă...

Donald Trump îl atacă pe Zelenski: Nu ar fi trebuit niciodată să lase să înceapă acest război

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cărui ţară a fost invadată de Rusia la 24 februarie 2022, "nu ar fi trebuit niciodată să lase să...

Marcel Ciolacu: România va intra anul acesta în Schengen şi cu graniţele terestre

Premierul a afirmat că a rezolvat Schengen, după un eşec al fostului prim-ministru Marcel Ciolacu a declarat că are „mai multe informații” care îi permit...
Ultima oră
Pe aceeași temă