Austriecii au întrerupt furnizarea gazului către regia de termoficare, din cauza întârzierilor la plata unei datorii.
Municipiul Timişoara a schimbat furnizorul de gaz pentru regia de termoficare a oraşului, după ce, în urmă cu câteva zile, 90.000 de apartamente au fost lăsate de OMV Petrom Gas fără căldură şi apă caldă. Astfel, regia va fi aprovizionată de E.On Gaz. Măsura întreruperii temporare a livrării de gaz de către concernul austriac OMV a fost cauzată de existenţa unor facturi restante la plată în valoare de 13 milioane de lei. Decizia OMV Petrom Gas, care a creat panică în oraşul de pe Bega, a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât în lunile octombrie şi noiembrie municipalitatea, prin Regia de Termoficare „Colterm”, achitase facturi de peste 60 milioane de lei. Reluarea furnizării de gaz a fost posibilă, în aceeaşi zi, după câteva ore, doar în urma intervenţiei la ministrul Economiei, Ion Ariton, care a dispus continuarea aprovizionării cu gaz a regiei de termoficare a Timişoarei până la semnarea contractului cu noul furnizor.
„Firmă neserioasă”
„Cei de la OMV Petrom Gas sunt neserioşi. Într-o zi spun că totul e în regulă, pentru ca a doua zi să lase oraşul fără apă caldă şi căldură. E o mare surpriză pentru mine că o firmă aşa de importantă ca aceasta se pretează la o astfel de tactică şi la mijloace josnice”, a criticat primarul Gheorghe Ciuhandu conducerea OMV Petrom Gas.