După aproape trei ani de investigaţii, poliţiştii din Paris au reuşit să anihileze o reţea infracţională ce utiliza metode barbare, liderii, provenind din fosta Iugoslavie, nu ezitau să violeze şi să tortureze copii pentru a-i forţa să fure, în special în metroul capitalei franceze, potrivit Mediafax.
Nouăsprezece persoane au fost arestate, marţi, în sudul Franţei şi în Italia. Printre cei arestaţi este şi capul acestei reţele criminale, Hamidovic Fehmi, în vârstă de 58 de ani, din fosta Iugoslavie, un veritabil lider al unui clan mafiot.
„Această reţea s-a constituit în jurul liderului Hamidovic, ca o organizaţie patriarhală”, a precizat sursa citată.
Reţeau ar fi responsabilă pentru „75 la sută din jafurile în stradă”, în metroul din Paris, folosind metode extrem de violente pentru a constrânge minori, în special fete, pentru a fura.
Liderul şi locotenenţii săi, dar şi fiul lui Hamidovic, recrutau forţat minori, care, dacă nu furau suficient şi nu aduceau destui bani, erau abuzaţi, inclusiv violaţi, arată sursa citată.
O sută de minori au fost recrutaţi în reţea. Copiii purtau numele şefului „Hamidovic, un fel de „etichetă” pe care liderul a vrut să o stabilească.
În 2009, organizaţia criminală a reuşit să strângă peste un milion de euro.
Clanul Hamidovic a investit, de asemenea, banii strânşi în maşini de lux, reuşind să-şi facă un „mare portofoliu de proprietate”, mai spun sursele citate.
Pe lângă activităţile sale în Franţa, clanul „Hamidovic” a reuşit, de asemenea, să achiziţioneze proprietăţi în Italia. „Ei au o călătorit mult între Franţa, Spania şi Italia”, a declarat un anchetator.
Hamidovic a fost deja condamnat în Austria într-un caz de trafic de fiinţe umane.