Rezultatele preliminare finale ale alegerilor parlamentare de duminică din Republica Moldova confirmă victoria partidelor din Alianţa pentru Integrare Europeană, dar comuniştii vor continua să formeze cea mai mare fracţiune parlamentară, relateaza Agerpres.
Partidul Comuniştilor a căzut sub 40%, în timp ce Partidul Liberal Democrat a acumulat un pic sub 30%. Astfel, PCRM a obţinut 39,2%, PLDM – 29,3%, Partidul Democrat – 12,7% şi Partidul Liberal – 10%.
În conformitate cu aceste rezultate, comuniştii vor deţine 42 de mandate de deputat, PLDM – 32, PDM – 15 şi PL – 12. Partidelor din AIE nu le ajung două voturi pentru a putea alege preşedintele. Totuşi, liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, a anunţat luni că va susţine un proiect de modificare a Constituţiei, care prevede reducerea numărului necesar de voturi pentru alegerea preşedintelui.
Marţi, liderii AIE ar urma să se întâlnească pentru a începe discuţiile în vederea viitoarei coaliţii, cel puţin aşa a anunţat liderul PLDM, Vlad Filat. În acelaşi timp, liderul PDM, Marian Lupu, încă nu a dat un răspuns clar dacă ar prefera o nouă AIE sau o coaliţie cu comuniştii, care practic i-au şi făcut luni o invitaţie publică spre negocieri. Soarta viitoarei coaliţii, depinde astfel de democraţi, care ar avea o majoritate de 59 de voturi din 101, în cazul unei alianţe cu cele două partide de dreapta, sau 57 în cazul unei alianţe cu comuniştii.AGERPRES.