Traficul de maşini furate din ţări ale Uniunii Europene (UE) şi ulterior descoperite în Vama Albiţa a crescut de trei ori în ultimul an, în condiţiile în care poliţiştii de frontieră vasluieni au indisponibilizat, în 2010, 33 de autovehicule, faţă de zece pe parcursul anului trecut, informează Mediafax.
Potrivit Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Vaslui, creşterea semnificativă de autovehicule furate şi apoi descoperite în Punctul de Trecere al Frontierei (PTF) Albiţa are drept cauză înăsprirea controalelor în vamă.
În plus, judeţul Vaslui a intrat pe una din rutele traficului internaţional cu autovehicule furate din spaţiul UE, cu destinaţie ţările ex-sovietice, cum ar fi, în principal, Republica Moldova şi Ucraina.
„Traficul de autoturisme de lux furate din străinătate este o activitate ce aduce câştiguri substanţiale membrilor reţelelor deja specializate în domeniu şi extrem de bine organizate la nivelul multor state. Din analizele efectuate pe acest fenomen, reiese că traficanţii practică două moduri de operare, în speţă frauda la asigurare şi furtul la comandă. În toate cazurile de autovehicule depistate ca fiind furate, pe numele celor implicaţi, majoritate români sau cetăţeni moldoveni, au fost întocmite dosare penale, cu sesizarea organelor competente”, a declarat, luni, Adrian Corogeanu, purtătorul de cuvânt al IJPF Vaslui.
Potrivit sursei citate, traficul de maşini furate în Vama Albiţa a crescut de peste trei ori în 2010, comparativ cu 2009, când au fost descoperite zece astfel de autovehicule.
În majoritatea cazurilor, cei care se aflau la volanul maşinilor furate au declarat, pe timpul cercetărilor, că nu ştiau că autoturismele se află în atenţia autorităţilor, ei fiind doar „cumpărători de bunăcredinţă”.
Alţii au susţinut că au primit o sumă de bani, în general de până la 500 de euro, doar pentru a transporta maşina, fără a şti că este furată.