17.1 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialŞeful RAR Timiş a fost chemat în instanţă de către DIICOT

Şeful RAR Timiş a fost chemat în instanţă de către DIICOT

Procurorii DIICOT Slobozia, care au descâlcit iţele infracţionale în cazul grupării de crimă organizată condusă de Sergiu Băhăian, au decis să pună pe lista martorilor care vor fi audiaţi de instanţa de judecată şi un politician din Timişoara. Este vorba despre consilierul judeţean PD-L Dorin Cândea, şeful Comisiei pentru relaţii şi cooperare internă şi externă din cadrul Consiliului Judeţean Timiş, care conduce sucursala locală a Registrului Auto Român. Acesta a fost identificat de procurori drept persoana care a trimis bani prin poştă omului de încredere a lui Sergiu Băhăian, şoferul Edward Marian Mărculescu, care face parte din lotul celor 14 indivizi acuzaţi de criminalitate organizată. Mai exact, în data de 21 mai 2007, Dorin Cândea a trimis prin poştă suma de 1.500 de lei, care reprezenta costul benzinei unui transport pe relaţia Slobozia – Timişoara şi retur.

„Exces de zel”

„Consider că procurorii au dat dovadă de exces de zel când au decis să mă cheme martor în proces, dorindu-se, probabil, să se lovească în imaginea partidului. Nu am făcut decât să plătesc un transport de materiale electorale comandate la o fabrica din Slobozia, care au fost aduse la Timişoara. Întâmplător, acea fabrică aparţinea surorii lui Sergiu Băhăian. Nu l-am văzut în viaţa mea pe acel individ! Ştiţi care e paradoxul? Toată povestea mi se trage de la nunta unui jurnalist timişorean, care m-a aşezat la masă cu şeful unui individ care facea parte din lotul Băhăian. Este vorba despre Gheorghe Teleagă, diriginte de şantier la blocurile construite de Ovidiu Tender, care ulterior a fost arestat pentru aderarea la acel grup”, a declarat Dorin Cândea. În opinia sa, alţi politicieni timişoreni au colaborat cu Băhăian şi i-au deschis diferite uşi pe ministerele din Bucureşti. Fostul patron de la „Sabina Product”, Sergiu Băhăian, care o vreme a fost şi patronul-finanţator al Gloriei Buzău, a fost trimis în judecată alături de 14 persoane pentru „ţepe” de peste 5,4 milioane de lei şi comandarea asasinării mai multor „locotenenţi” care au fost folosiţi la comiterea unor înşelăciuni.

 

Cele mai citite

Rectificarea bugetară aduce bani în plus pentru anumite domenii

Rectificarea bugetară ar urma să asigure fonduri pentru recalcularea pensiilor și plata indemnizațiilor de șomaj până la finele anului. Ordonanța a fost scoasă la...

Angajații între 25 și 54 de ani, cei mai bine plătiți din România; diferențe salariale semnificative între genuri și categorii de vârstă

Angajații cu vârste cuprinse între 25 și 54 de ani au cele mai mari salarii din România, cu un venit mediu net de 4.260...

Medic stomatolog condamnat la zece ani de închisoare pentru lipsire de libertate și agresiune sexuală asupra influenceriței Lolrelai

Un cutremur a zguduit lumea medicinei dentare după ce medicul Costin Iulian Berechet a fost condamnat la zece ani de închisoare cu executare. Berechet,...
Ultima oră
Pe aceeași temă