18.2 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSportMTI vrea să contracteze 1,6 miliarde euro din fonduri europene

MTI vrea să contracteze 1,6 miliarde euro din fonduri europene

Secretarul de stat, Eusebiu Pistru a declarat luni că Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii vrea să contracteze anul viitor fonduri europene prin POS-T pentru autostrăzi, drumuri naţionale şi infrastructura feroviară de peste 1,6 miliarde euro, potrivit NewsIn.

„Anul 2010 a fost un an al proiectelor, am depus foarte multe proiecte la UE. Pentru anul viitor ne-am propus să contractăm prin POS-T (Programul Operaţional Sectorial-Transporturi, n.r.) peste 1,6 miliarde euro pentru proiecte la autostrăzi, drumuri şi cale ferată. Anul acesta am accesat din fondurile europene doar 1,8%, din 4,6 miliarde euro”, a explicat Pistru.

Totodată, acesta a precizat că ministerul are puţine resurse financiare pentru Autostrada Transilvania în 2011, dar că se caută posibilităţi financiare pentru continuarea lucrărilor.

Pistru a mai spus că 530 de kilometri de autostradă vor fi daţi în folosinţă până în 2013, iar ministerul are ca prioritate Coridorul IV Paneuropean. Sectoarele de pe Coridorul IV Paneuropean sunt finanţate cu bani de la Comisia Europeană şi de la Guvern.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a declarat vineri că ministerul are drept obiectiv pentru următorii trei ani realizarea a 531 de kilometri de autostradă şi modernizarea a 800 de kilometri de drumuri naţionale.

Cele mai citite

Valea Oltului, închisă din nou în reprize

Tronsoanele vizate sunt între Râmnicu Vâlcea și Sibiu, pe DN7 Trei tronsoane vor fi afectate de lucrări de stabilizare a versanților și de îndepărtare a...
Ultima oră
Pe aceeași temă