13.5 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialSarkozy i-a trimis lui Băsescu o scrisoare de felicitare cu ocazia Zilei...

Sarkozy i-a trimis lui Băsescu o scrisoare de felicitare cu ocazia Zilei Naţionale a României

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, i-a trimis şefului statului român, încă de la finalul acestei săptămâni, o scrisoare de felicitare în contextul aniversării, la 1 decembrie, a Zilei Naţionale a României, informează NewsIn.

În mesaj, presedintele francez aminteşte ca Parisul şi Bucureştiul au legături de cooperare şi prietenie strânse şi de lungă durată. De asemenea, Nicolas Sarkozy apreciază că parteneriatul strategic dintre România şi Franţa este menit să crească nivelul cooperării politice şi economice.

În finalul scrisorii, şeful statului francez îşi exprimă satisfacţia pentru poziţia comună pe care cele două ţări o au pe numeroase subiecte europene şi vorbeste despre ambiţia comună de a depăşi criza economică prin întărirea guvernanţei economice la nivelul continentului.

„Franta doreşte să menţină o colaborare strânsă cu România”, menţionează Sarkozy în scrisoarea adresată preşedintelui Băsescu.

Scrisoarea adresată de Nicolas Sarkozy omologului său român nu a fost postată pe site-ul Preşedinţiei franceze, dar surse din administraţia prezidenţială au confirmat pentru NewsIn că preşedintele Băsescu a primit cu câteva zile în avans o scrisoare de felicitare din partea omologului său francez, Ziua Naţională a României fiind sărbătorită miercuri.

Gestul liderului francez vine la aproape o săptămână după ce presa a comentat pe marginea gesturilor făcute de Băsescu şi Sarkozy în timpul unei scurte conversaţii purtate după fotografia de familie de la Summitul NATO din Portugalia. Presa a scris după această întâmplare că preşedintele Sarkozy ar fi refuzat invitaţia la dialog venită din partea omologului său român.

Preşedintele Franţei i-a mai scris o dată lui Traian Băsescu în acest an, el prezentând, în luna iulie, condoleanţe pentru victimele inundaţiilor care au avut loc în nordul României. „Cu mare emoţie am aflat despre inundaţiile dramatice care au afectat nordul României în ultimele ore şi care au costat deja viaţa a peste 20 de persoane. Vreau să vă transmit un mesaj de ataşament şi de solidaritate în această încercare grea. Să ştiţi că Franţa stă alături de ţara şi de poporul român”, a scris liderul de la Elysee.

Sarkozy i-a transmis un mesaj scris lui Traian Băsescu şi în decembrie anul trecut, felicitându-l cu ocazia realegerii sale în funcţie, la 6 decembrie.

În 2008, Sarkozy l-a felicitat pe Băsescu, tot în scris, de Ziua Naţională a României. În vara aceluiaşi an, şeful statului român luase parte, la Paris, alături de preşedintele francez, la serbările ocazionate de Ziua Naţională a Franţei.

Preşedintele Traian Băsescu nu va petrece Ziua Naţională în România în acest an, el aflându-se, la 1 decembrie, la Astana, la Summitul OSCE. Anul trecut, şeful statului a luat parte la parada militară de la Arcul de Triumf.

Cele mai citite

Ciucă nu-l vrea premier pe Ciolacu dacă va câștiga alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine...

Președintele Finlandei cere excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU

Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, a făcut apel la extinderea Consiliului de Securitate al ONU, abolirea sistemului de veto al unui singur stat şi suspendarea...

Ciucă nu-l vrea premier pe Ciolacu dacă va câștiga alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine...
Ultima oră
Pe aceeași temă