6 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăSpecialHaşotti: Curtea Constituţională s-a făcut încă o dată de râs

Haşotti: Curtea Constituţională s-a făcut încă o dată de râs

Senatorul PNL Puiu Haşotti a declarat duminică că deciziile Curţii Constituţionale (CCR) referitoare la legea educaţiei au pus instituţia într-o lumină proastă şi că CCR a devenit cel mai important for legiuitor din România, informează NewsIn.

„Curtea Constituţională s-a făcut încă o dată de râs prin hotărârea pe care a dat-o, prin care Guvernul poate să continue asumarea răspunderii. Sigur, în situaţia în care premierul Emil Boc nu va retrage proiectul, şi nu-l va retrage, opinia mea este că semnatarii moţiunii trebuie să-şi retragă semnăturile şi, după publicarea legii în Monitorul Oficial, să atace la Curtea Constituţională o serie de prevederi. Curtea Constituţională a devenit cel mai important for legiuitor din România. Aş putea spune că Parlamentul României este tricameral Camera Deputaţilor, Senatul şi Curtea Constituţională”, a declarat acesta.

Haşotii a subliniat că, în opinia sa, viitoarea Constituţie trebuie să prevadă pentru Curtea Constituţională posibilitatea de a da doar avize consultative şi să lase Parlamentul să legifereze.

Senatorul a mai prezentat, referitor la legea educaţiei naţionale, un raport elaborat de Centrul European de Studii pe Probleme Etnice al Academiei Române.

„În raport se arată în mod indirect să sunt texte neconstituţionale. Citez: limba română nu poate fi predată ca limbă străină, deoarece are statut de limbă funcţională şi este mijlocul prin care comunitatea se poate integra în societatea şi economia naţională. Legea trebuie pusă în acord cu dreptul european şi cu cel naţional prin eliminarea abordării colective a chestiunii minorităţilor astfel încât drepturile individuale să nu fie interpretate ca drepturi colective. În Europa democratică este respinsă ideea etno-naţionalismului şi autonomiei ca scop în sine, ca expresie a unei ideologii. Aplicarea acestor prevederi vor consacra statutului limbii române ca element marginal în educaţie minorităţilor naţionale conferindu-i caracter de limbă străină. În prezent, regimul de limbă străină este aplicat exclusiv studenţilor străini veniţi în România cu burse de studiu şi nicidecum cetăţenilor români, limba fiind principalul factor de coerenţă administrativă în societate şi stat”, a citat Puiu Haşotti.

Liberalul a mai afirmat că UDMR nu are nicio vină pentru modul în care arată legea şi că singuul vinovat este PDL, care „face tranzacţii cu interesul naţional”.

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, miercuri, 24 noiembrie, că există confict juridic între Guvern şi Parlament generat de refuzul Legislativului de a dezbate moţiunea împotriva asumării Legii Educaţiei şi a decis că moţiunea, odată depusă, trebuie dezbătută conform Constituţiei. Decizia de admitere a sesizării premierului Emil Boc a fost luată cu majoritate de voturi de judecătorii CCR.

Cele mai citite

Curtea de Apel București a publicat motivarea în cazul acțiunii lui Călin Georgescu privind alegerile prezidențiale

Curtea de Apel București a publicat miercuri seara motivarea deciziei prin care a fost respinsă, pe 31 decembrie, acțiunea deschisă în justiție de Călin...

Eșarfele și cultura: cum sunt purtate eșarfele în diferite colțuri ale lumii

Eșarfele sunt mult mai mult decât simple accesorii vestimentare; ele reprezintă simboluri culturale, tradiții și identități naționale în diverse colțuri ale lumii. De-a...

Concedieri colective în Sibiu, majoritatea din industria confecțiilor

Cei mai afectați sunt lucrătorii din sectorul marochinărie-pielărie, unde două firme vor renunța la 130 de salariați Patru companii din județul Sibiu au notificat Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă