6.8 C
București
vineri, 25 octombrie 2024
AcasăSpecialRadarul care blochează fabrica de echipamente pentru elicoptere

Radarul care blochează fabrica de echipamente pentru elicoptere

Una dintre cele mai importante investiţii din judeţul Cluj riscă să fie blocată din cauza unui radar aerian, care aparţine Bazei Aeriene 71 din Câmpia Turzii. Valoarea investiţiei este minim 10 milioane de euro, spune primarul comunei Mihai Viteazu, Ioan Zeng.

„Este vorba de o fabrică de echipamente de tip SMURD pentru elicoptere şi pentru ambulanţe. Aceasta ar urma să fie ridicată de un grup de oameni de afaceri austrieci”, a spus Ioan Zeng. El că austriecii au cumpărat deja cinci hectare de teren, pe care, însă, nu pot construi nimic din cauza avizului negativ dat de reprezentanţii Armatei.

Schimb imposibil

Ioan Zeng a declarat că investitorii austrieci au solicitat un schimb de terenuri cu administraţia locală, dar acesta nu a putut fi realizat, pentru că autorităţile locale nu dispun de o asemenea suprafaţă de teren şi nici nu o pot cumpăra de la proprietarii privaţi. Şi asta pentru că, în Mihai Viteazu, un metru pătrat de teren costă 12 euro pe metrul pătrat, iar cumpărarea de la proprietari privaţi ar însemna o investiţie de 600.000 de euro, bani pe care nu îi are în prezent Consiliul Local. „Preţurile terenurilor au crescut, pentru că, în 2003, oamenii au fost despăgubiţi pentru terenurile luate pentru Autostrada Transilvania”, spune Ioan Zeng. El a spus că, pur şi simplu, nu are nici o soluţie pentru rezolvarea problemei.

Cele mai citite

Etapa a 3-a Europa League: Glasgow Rangers-FCSB 4-0

FCSB a pierdut în deplasare cu Glasgow Rangers, scor 0-4, în etapa a 3-a din Europa League. În urma acestui rezultat, campioana României a...

Etapa a 3-a Europa League: Glasgow Rangers-FCSB 4-0

FCSB a pierdut în deplasare cu Glasgow Rangers, scor 0-4, în etapa a 3-a din Europa League. În urma acestui rezultat, campioana României a...

Protest de amploare la Guvern. Silvicultorii vor schimbarea Legii pensiilor

Silvicultorii, polițiștii și feroviarii atrag atenția asupra condițiilor dificile de muncă din sectorul lor Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva va organiza vineri, 25 octombrie 2024,...
Ultima oră
Pe aceeași temă