6 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSportChişinău: comuniştii, dispuşi să facă alianţă cu Partidul Democrat

Chişinău: comuniştii, dispuşi să facă alianţă cu Partidul Democrat

Partidul Comuniştilor este dispus să facă o coaliţie postelectorală cu Partidul Democrat, dacă liderul acestei formaţiuni, Marian Lupu, renunţă la ambiţia de a deveni preşedinte al Republicii Moldova, a declarat într-o conferinţă de presă liderul comuniştilor, Vladimir Voronin.

După cum transmite Agenţia INFOTAG, preluată de portalul Moldova Azi, Voronin a subliniat că alegerile prezidenţiale din noiembrie şi decembrie 2009 au eşuat din cauză că PCRM nu îl acceptă pe Lupu preşedinte. „De la asta a şi fost tot tărăboiul anul trecut. Dacă Lupu se vede definitiv numai preşedinte, probabilitatea unei coaliţii cu PDM se reduce foarte serios. Dacă apar alte variante, atunci putem discuta. Vrem alţi candidaţi. Preşedintele nu trebuie să fie aşa tânăr”, a spus Voronin, citat de NewsIn.

El este nedumerit de ce preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, nu i-a acceptat oferta de a deveni preşedinte. „Diacov e un speculant politic de care nu mai există azi, totuşi este un bun prieten de al meu. Pe dânsul nu te poţi supăra, căci este în mintea copiilor”, a afirmat Voronin. El a adăugat că viitorul Parlament are două opţiuni de soluţionare a crizei politice: ori modifică modalitatea de alegere a şefului statului şi Constituţia, ori alege o candidatură apolitică la funcţia de preşedinte. PCRM este gată să meargă pe oricare dintre cele două posibilităţi, a menţionat liderul comunist. El a reiterat că nu va accepta dezbaterea publică cu premierul Vladimir Filat, pentru că este campanie pentru alegeri parlamentare, nu prezidenţiale.

„Dacă era campanie prezidenţială, atunci avea sens să facem dezbateri. Eu am avut 40 de întâlniri cu alegătorii în teritoriu, iată dezbaterile mele, iată cei cu care trebuia să vorbesc şi să-i conving. Cât despre Filat, în primul rând nu este persoana care poate să se lanseze în dezbateri alături de mine. Vreţi ca eu, un general sovietic, să stau alături de un agent de securitate străin cu nume de cod Kant?”, s-a întrebat Voronin.

Cele mai citite

ASF propune întârzierea raportării investițiilor fondurilor de pensii private

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are în plan să extindă termenul de raportare a situației lunare a investițiilor realizate de fondurile de pensii private...

Cele mai eficiente resurse pentru pregătirea examenelor școlare din 2025 

În decursul anilor, materialele și metodele de pregătire pentru examenele școlare s-au schimbat și s-au dezvoltat, adaptându-se la modificările din sistemul de învățământ....

Avertismentele economiștilor: Retrogradarea ratingului României riscă să împingă țara în brațele FMI

Economistul Adrian Negrescu avertizează pentru ProTV că retrogradarea ratingului României de către agenția de rating Fitch ar putea avea efecte devastatoare asupra stabilității economice...
Ultima oră
Pe aceeași temă