O adevărată stea, Gabriela Szabo a strălucit opt ani la intensitate maximă ca sportivă şi a intrat în istorie ca prima campioană olimpică la semifond din atletismul românesc.
Palmaresul Gabrielei Szabo poate fi invidiat de orice atletă, din 1994 până în 2002, în fiecare an obţinând cel puţin câte o medalie la competiţiile de marcă. A cucerit trei medalii olimpice, una de aur, una de argint şi una de bronz, cinci titluri mondiale la întrecerile în aer liber şi patru la cele în sală, un argint la Campionatele Europene în aer liber de la Budapesta şi un aur la cele în sală de la Gent. După retragerea din activitatea competiţională a continuat seria succeselor ca secretar federal pe probleme de marketing şi dezvoltare în cadrul Federaţiei Române de Atletism şi ca vicepreşedinte al aceluiaşi for.
Cum a prins Gabriela Szabo gustul succesului?
Totul a început de la diriginta mea din clasele 5-8, care era profesoară de sport. Aveam 13 ani când m-a convocat la un cros şcolar, în parcul municipiului Bistriţa, şi aşa mi-au fost descoperite calităţile de atletă. Am câştigat cu 600 de metri avans.
Atunci venea şi Zsolt (n.r. – Zsolt Gyongyosy, antrenorul şi, mai apoi, soţul Gabrielei Szabo) la stadion, la antrenament. M-am dus la atletism şi după trei luni am ocupat locul 2 la Naţionalele de copii. În decembrie ’90, la 15 ani eram deja la lotul naţional şi acolo le-am văzut pentru prima dată la lucru pe atletele consacrate. Mi-a plăcut enorm atitudinea lor, destul de distantă şi superioară.
M-a impresionat că erau privilegiate. Aveau mese rezervate şi veneau să mănânce la alte ore decât noi. Doar când se rostea numele Doinei Melinte priveam în jur cu respect şi îmi doream să fiu ca ea.
Ai cucerit destul de repede primul trofeu internaţional important.
Într-adevăr. La 15 ani, am devenit cea mai tânără campioană europeană de junioare. Apoi am fost medaliată la toate campionatele şi am progresat an de an.
Cum ai reuşit nu numai să te baţi de la egal la egal cu atletele de culoare, dar să le şi învingi de atâtea ori?
Am muncit enorm, cu multă seriozitate şi ambiţie pentru că într-adevăr, mai ales pentru un european, în atletism este extrem de dificil să fii cel mai bun la mai multe probe. Or, eu la competiţiile mari am reuşit să cuceresc medalii în trei probe, la 1500 m, 3000 m, şi 5000 m, aproape toate de aur. A contat însă că şi din construcţie am fost făcută pentru atletism.
Te-a durut că la un moment dat au existat oameni care, sub semnul anonimatului, au afirmat că ai obţinut atâtea succese pentru că ai utilizat substanţe interzise, care să-ţi crească artificial forţa fizică?
Gura lumii nu poţi s-o închizi. Nu sunt o persoană care să sufere pentru aşa ceva. Accept şi analizez criticile pentru că asta practic înseamnă progresul, dar niciodată n-am suportat şi nu am luat în seamă acuzele anonime.
Nu dau socoteală nimănui pentru nimic, mai ales că am fost verificată şi răsverificată de sute de ori atât în timpul competiţiilor, cât şi în afara acestora. Apoi, vorbesc de la sine cei nu un an, sau doi, sau trei, ci opt ani în care am urcat constant pe primele trepte ale podiumului.
A fost greu să alegi momentul retragerii din activitatea competiţională?
Nu mi-a fost greu deloc să mă las. Cred că l-am gestionat foarte bine. Eram foarte obosită fizic, nu psihic. În acele momente i-am zis doctorului că simt că nu mai pot fizic să fiu printre primii şi decât să continui încă o vreme şi să mă menţin pe undeva pe la mijlocul plutonului a fost inacceptabil pentru mine.
Decât să ajung să abandonez pe un stadion unde am ieşit campioană mondială, am preferat să mă retrag ca o învingătoare. Lumea mă ştia de campioană, nu de sportivă de mijlocul plutonului, şi n-aş fi suportat să continui fără să fiu convinsă că voi urca pe podium.
Imediat după ce ţi-ai anunţat retragerea te-ai apucat de învăţat. A fost un fel de refugiu?
Da, şi mă felicit pentru decizia pe care am luat-o atunci. M-am aruncat în învăţătură şi am fost extrem de entuziasmată de ceea ce făceam. Am avut marele noroc să stau într-un mediu academic, să cunosc oameni inteligenţi. Mi-am făcut masteratul, apoi doctoratul.
Te consideri împlinită în viaţa particulară? Ţi-ai dorit mult un copil.
Pentru mine familia este sfântă. Întotdeauna mi-am făcut timp pentru părinţii şi rudele mele, iar cu soţul meu îmi petrec tot timpul liber, chiar dacă nici unul, nici celălalt nu avem prea mult. Cât despre copii, ce să zic? Sunt persoane care îşi doresc copii. Şi noi ne-am dorit la un moment dat mult de tot, dar deocamdată n-a fost să fie. Cu toate acestea, ne considerăm nişte oameni împliniţi din toate punctele de vedere. În viaţă totul se echilibrează într-un fel şi depinde foarte mult de fiecare individ în parte cum ştie să accepte şi să aprecieze acest lucru. Or, noi ne bucurăm la maximum de ceea ce avem, de familia noastră aşa cum este, de carierele noastre. Ce-o să fie de acum încolo las în voia sorţii, pentru că personal cred din tot sufletul în destin.
Consideri că eşti mai liniştită acum? Ai mai mult timp pentru vacanţe decât pe vremea când erai sportivă?
Acum este altceva. Înainte, mergeam în toate colţurile lumii la competiţii sau în locuri pe care le consideram propice pentru cantonamentele de pregătire, iar acum călătoresc foarte mult la congrese şi seminarii internaţionale. Dar nu mă deranjează deloc.
Îmi plăcea şi înainte, îmi place şi acum. Cât despre vacanţe, nu ştiu dacă avem mai mult timp, dar pot spune că atât eu, cât şi soţul meu preferăm locurile calme, liniştite, unde să ne relaxăm, să ne încărcăm bateriile. Nu mergem la muzee sau în locuri aglomerate. Barcelona este unul dintre oraşele noastre preferate, iar în Turcia mergem la mare.
Care a fost cel mai fericit moment al vieţii?
Am avut foarte multe momente fericite atât ca sportivă, cât şi după ce am încheiat viaţa competiţională. Poate că totuşi cele mai frumoase clipe le-am trăit la Sydney, unde am cucerit două medalii olimpice la două probe diferite (n.r. – una de aur, la 5.000 m, şi una de bronz, la 1.500 m), ceea ce este extrem de dificil.
Care este cel mai mare regret?
Nu am regrete. Poate din cauză că suma sacrificiilor încununate cu satisfacţii extraordinare a fost mai mare decât suma regretelor, acum nu mai pot spune că regret ceva.
Poţi să-mi spui trei lucruri pe care le-ai lua pe o insulă pustie?
Nu pot spune aşa ceva pentru că nici nu mă văd vreodată într-o asemenea ipostază, nici nu mi-aş dori să fiu pusă într-o astfel de situaţie.
O dorinţă încă nerealizată?
Am foarte multe proiecte atât interne, cât şi internaţionale şi aş dori
să le duc la bun sfârşit.
De ce te temi cel mai mult în viaţă?
Nu cred că mă tem de ceva anume. Totuşi, dacă mă gândesc puţin, pot spune că mă tem de boală. Dacă eşti sănătos, orice are o rezolvare.
Care este ultima carte pe care ai citit-o?
Îmi place mult să citesc şi am citit foarte multe cărţi. Acum câteva zile am terminat „Confesiunile unui asasin economic”. Citesc în general foarte multe cărţi de marketing.
Cine a fost modelul tău în carieră?
Am avut mai multe exemple, nu ştiu dacă le pot spune modele. Mi-a plăcut mult, de pildă, de Doina Melinte.
1. Dublă olimpică
În 2000 a devenit prima campioană olimpică a atletismului românesc la 5000 m, după ce în cadrul aceleiaşi competiţii a cucerit medalia de bronz la 1500 m.
2. 4 recorduri
A doborât trei recorduri mondiale în sală, la 2000 m (în 1998), la 5000 m (în 1999) şi la 3000 (în 2001), şi a stabilit un nou record european în aer liber, la 3000 m (2002).
3. Triplă campioană
În 1999 a fost triplă campioană mondială la trei probe diferite, la 5000 m în aer liber, la Sevilla, la 1500 m şi 3000 m în sală, la Maebashi.
4. Golden League
În 1999, alături de danezul originar din Kenya Wilson Kipketer, a câştigat turneul Golden League şi a intrat în posesia unei jumătăţi din premiul cel mare – 50 de kg aur.
5. 1999
Anul în care a fost desemnată „Atleta Anului” de IAAF (forul atletic internaţional), „Sportiva Anului în lume”, desemnata de APSM (Asociaţia presei sportive mondiale).
