5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialRadu Mazăre a scăpat de dosarul referitor la însemnele naziste

Radu Mazăre a scăpat de dosarul referitor la însemnele naziste

Parchetul a închis dosarul primarului Constanţei Radu Mazăre, cercetat pentru că a purtat o unformă cu însemne naziste la o prezentare de modă la Mamaia, în 19 iulie 2009, anunţă Mediafax.

Centrul pentru Monitorizarea şi Combaretea Antisemitismului (MCA) România este nemulţumit de soluţia procurorilor.

Decizia autorităţilor române de a închide dosarul în care primarul Constanţei, Radu Mazăre, era cercetat pentru că a purtat o uniformă a Wehrmacht-ului la o prezentare de modă reprezintă un mare pas înapoi, arată Centrul pentru Monitorizarea şi Combaretea Antisemitismului (MCA) România.

ONG-ul precizează că a fost informat, marţi, de către procurorul general al României, despre faptul că s-a dat „o nouă decizie” de clasare a dosarului lui Radu Mazăre.

Reprezentanţii centrului mai spus că decizia, dată la o săptămână după publicarea raportului Departamentului de Stat al SUA şi la 16 luni de la producerea evenimentului, arată că investigaţia în acest caz a fost „doar de ochii lumii”. Aceştia adaugă că, astfel, neo-naziştii şi fasciştii din România vor fi încurajaţi să ignore legislaţia în vigoare şi să poarte uniforme şi simboluri naziste, recurgând şi la violenţă în spaţiul public.

„Este o decizie care jigneşte profund memoria victimelor Holocaustului, ucise de oameni îmbrăcaţi în aceeaşi uniformă ca cea purtată de Radu Mazăre şi fiul său”, precizează sursa citată.

În urma acestei decizii, MCA România a trimis procurorului general al României un protest faţă de „această decizie scandaloasă”, exprimându-şi refuzul de a o accepta ca fiind definitivă.

Prima decizie de neîncepere a urmăririi penale în cazul Mazăre a fost dată în 26 ianuarie, în 3 februarie 2010 infirmându-se din oficiu soluţia „ca fiind nelegală şi neîntemeiată”.

Închiderea dosarului în care primarul Constanţei era acuzat că a purtat o uniformă a Wehrmacht-ului la o prezentare de modă a fost motivată prin faptul că ţinuta nu avea „nimic de-a face cu nazismul”, însă, în martie 2010, procurorul general al Parchetului Curţii constănţene de Apel a infirmat soluţia.

Radu Mazăre a fost cercetat pentru atentat asupra unei colectivităţi, subminarea puterii de stat, infracţiuni contra reprezentantului unui stat străin, instigarea la discriminare, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigarea publică şi apologia infracţiunilor, constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob, aderarea la o organizaţie cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum şi sprijinirea sub orice formă a unei organizaţii având acest caracter, răspândirea sau vânzarea, prin orice mijloace, ori confecţionarea de simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe precum şi deţinerea, în vederea răspândirii sau vânzării, a unor astfel de simboluri, utilizarea în public a simbolurilor fasciste, promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe, prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public.

Cercetările au început în dosar după ce revoluţionarul Pompiliul Alămoreanu şi Marius Ştirbu au sesizat Parchetul instanţei supreme.

În final, cazul Mazăre a fost închis, soluţia fiind comunicată, marţi, MCA România.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă