1.9 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăSpecialCei trei militari răniţi în Poligonul de la Cincu, transferaţi la Spitalul...

Cei trei militari răniţi în Poligonul de la Cincu, transferaţi la Spitalul Militar Braşov

Cei trei militari răniţi, marţi, în Poligonul de la Cincu, judeţul Braşov, în urma unei explozii, au fost transferaţi de la Spitalul Municipal Făgăraş la Spitalul Militar Braşov, starea militarilor fiind stabilă, transmite Mediafax.

Managerul Spitalului Făgăraş, Laurean Gheţea, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că celor trei pacienţi li s-au acordat primele îngrijiri în spital, iar ulterior, în jurul orei 16.00, au fost trimişi către Spitalul Militar Braşov.

„Toţi cei trei pacienţi sunt în stare stabilă şi doar doi dintre ei necesită internare. Cel de-al treilea a suferit, probabil, răni mai uşoare”, a spus managerul Spitalului Municipal Făgăraş.

Marţi, în jurul orei 12.30, în timpul desfăşurării unui exerciţiu tactic cu trageri de luptă, în Poligonul Cincu, un proiectil a explodat în ţeava unui aruncător de 120 mm, în urma incidentului trei militari şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.

Cei şase militari cu gradul de caporal fac parte din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”. Iniţial, răniţii au fost transportaţi cu ambulanţele militare la Spitalul din Făgăraş.

La faţa locului s-a deplasat o echipă formată din procurori militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj şi specialişti criminalişti pentru efectuarea de cercetări cu privire la împrejurările în care a avut loc evenimentul, a precizat Ministerul Public.

În 30 octombrie, un subofiţer a decedat tot la Poligonul de la Cincu, la finalul unui exerciţiu militar, Parchetul Militar derulând o anchetă în acest caz.

Cele mai citite

Poluare iminentă pe litoralul românesc al Mării Negre. De unde provine pata de carburant

E dezastru ecologic în Marea Neagră, iar autoritățile române sunt în alertă. O pată uriașă de carburant ar putea ajunge pe litoralul nostru, după...

Daniel Funeriu exclude retragerea din cursa prezidențială. Cu cine se vrea în turul al doilea

Daniel Funeriu, care a anunțat că va candida independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a exclus sâmbătă posibilitatea de a se retrage din...

Peste 30 de răniți după ciocnirea violentă a două tramvaie la Strasbourg

Două tramvaie s-au ciocnit sâmbătă după-amiază la Strasbourg, Franța în tunelul care duce la gara oraşului. Cel puţin 30 de persoane au fost rănite...
Ultima oră
Pe aceeași temă