Primul summit mondial al primarilor asupra climei, la care au participat peste 135 edili generali ai oraşelor, a adoptat duminică, la Mexico, un Pact de angajare voluntară privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, înaintea Conferinţei ONU asupra încălzirii climatice, transmite Agerpres,citând AFP.
Acest Pact, adoptat de Paris şi Los Angeles, precum şi de Johannesburg, Buenos Aires, Bogota şi de capitala mexicană, va fi transmis Conferinţei ONU asupra climei, care va avea loc între 29 noiembrie şi 10 decembrie la Cancun, celebră staţiune balneară din sud-estul Mexicului. Municipalităţile doresc de multă vreme să participe activ la acest tip de conferinţă, aşa cum au făcut-o, fără succes însă, înaintea summit-ului şefilor de stat de anul trecut, la Copenhaga, la care nu s-a ajuns la un acord global în privinţa reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.
Summit-ul primarilor s-a desfăşurat după al treilea Congres mondial al Asociaţiei aleşilor locali şi regionali (CGLU), care şi-a ales ca preşedinte pe primarul oraşului Istanbul, Kadir Topbas, succesor al lui Bertrand Delanoe. Acesta din urmă, care-şi anunţase intenţia de a renunţa la mandatul pe care-l exercita de şase ani, a fost numit preşedinte de onoare al asociaţiei, ce a reunit la Mexico circa 3 000 de primari şi aleşi locali şi regionali din 114 ţări.AGERPRES